monitorulcj.ro Menu
Economie

Şantierele Clujului la început de vară. Zona în care prețurile au sărit de 2.200 de euro/mp

Cluj-Napoca continuă să ocupe locul întâi în clasamentul celor mai mari prețuri solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare. Unii proprietari au ajuns să ceară și 2.200 de euro pe metru pătrat.

Un număr de 16.287 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele cinci luni ale anului 2018, la nivel naţional, în creştere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Un număr de 1.592 de locuinţe au fost finalizate în judeţul Cluj, în primul trimestru al anului 2018, cu 474 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2017, relevă datele Direcţiei Judeţene de Statistică. În mediul urban au fost finalizate 957 de locuinţe, iar în cel rural 635. Peste 4.400 de locuinţe noi ar urma să fie livrate în municipiul Cluj-Napoca şi în împrejurimi în 2018, faţă de circa 3.800 anul trecut.


Peste 12.500 de tranzacţii imobiliare (pe toate segmentele pieţei) au fost încheiate, în anul 2018, în judeţul Cluj (2.962 aprilie, 3.710 martie, 3.459 februarie, 2.374 ianaurie), conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).  De asemena, în anul 2017 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 627.802 de imobile, din care 43.774 în Cluj.

Cu un procent de 15% s-au scumpit, în 2017, apartamentele noi puse în vânzare în Cluj-Napoca, cea de a doua piaţă rezidenţială din România după numărul de locuinţe finalizate. În prezent, locuințele disponibile spre vânzare se vând, în medie, cu1.523 de euro pe metru pătrat util.


Doar în luna mai numărul autorizaţiilor a ajuns la 4.435, o creştere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, avansul fiind generat de creşterea cererii în patru din cele opt regiuni ale ţării: Vest (+79 autorizaţii), Centru (+61), Sud-Vest Oltenia (+49) şi Nord-Vest (+33). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-66 autorizaţii), Sud-Est (-44), Sud-Muntenia (-17) şi Bucureşti-Ilfov (- 2).

Portalul Compariimobiliare.ro prezintă preţurile medii de vânzare ale apartamentelor din reşedinţele de judeţ, valabile pentru începutul lunii iulie 2018, pe cartiere. În Oradea, prețurile pe cartiere variază între 567 euro/mp și 950 euro/mp, în Bistrița pornesc de la 564 euro/mp și ajung până la 832 euro/mp, în Zalău, prețurile sunt de 508 euro/mp – 750 euro/mp, în Satu Mare 176 – 821 euro/mp; Baia Mare e singurul municipiu din regiune, în afară de Cluj-Napoca, care atinge pragul de 1000 euro/mp. Pe de altă parte, în Cluj-Napoca locuințele disponibile spre vânzare se scot pe piață, în medie, cu 1.523 de euro pe metru pătrat util. Sunt, însă, cazuri, în care proprietarii au ajuns să ceară chiar și peste 2200 euro/mp.


În 2017, numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 7,6% faţă de anul anterior, până la 41.603.

Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj, pe zone


Andrei Mureșanu – 1715 euro/mp
Apahida – 871 euro/mp
Aurel Vlaicu – 1441 euro/mp
Baciu – 961 euro/mp
Becaș - 966 euro/mp
Borhanci – 1267 euro/mp
Bulgaria – 1150 euro/mp
Bună Ziua – 1396 euro/mp
Calea Turzii – 1337 euro/mp
Câmpului – 1269 euro/mp
Central – 1733 euro/mp
Dâmbu Rotund – 1240 euro/mp
Dezmir – 677 euro/mp
Europa – 1386 euro/mp
Făget – 1513 euro/mp
Florești – 875 euro/mp
Gară – 1437 euro/mp
Gheorgheni – 1607 euro/mp
Grigorescu – 1474 euro/mp
Gruia – 1512 euro/mp
Hasdeu – 2231 euro/mp
Horea – 1385 euro/mp
Între Lacuri – 1500 euro/mp
Iris – 1300 euro/mp
Jucu – 530 euro/mp
Mănăștur – 1440 euro/mp
Mărăști – 1560 euro/mp
Piața Mihai Viteazu – 1665 euro/mp
Plopilor – 1754 euro/mp
Sânicoară – 806 euro/mp
Someșeni – 1156 euro/mp
Sopor – 1473 euro/mp
Zorilor – 1525 euro/mp

Sursa compariimobiliare.ro