monitorulcj.ro Menu
Economie

Pentru al doilea an consecutiv, Farmec pune culoare pe ritmurile festivalului Electric Castle (P)

“Suntem încântați că și în acest an suntem parteneri ai Electric Castle, o colaborare pe care ne propunem să o transformăm într-o tradiție frumoasă, materializată în activități și activări de impact pentru publicul nostru.

Și la această ediție, ne vom implica în oferirea unei experiențe festivaliere memorabile și pline de culoare tinerilor activi, prezenți la festival și uniți de pasiunea pentru muzică și de dorința de a fi parte a comunității dezvoltată în jurul Electric Castle. Am pregătit o serie de activări în premieră, care vor combina tehnologia cu atmosfera electrică și care vor marca în cele mai puternice nuanțe interacțiunile participanților la festival” a declarat Răzvan Alistar, PR Manager Farmec. 

“Parteneriatul cu Farmec aduce în prim plan frumusețea și autenticitatea muzicii, desăvârșind atmosfera și vibe-ul unic al celor cinci zile de festival. Ne bucurăm că sunt și în acest an alături de noi și că împreună contribuim la dezvoltarea unui eveniment local, național, cât și internațional de anvergură. Suntem siguri că acești doi ani de colaborare sunt doar începutul unei istorii frumoase și de succes” a afirmat Andi Vanca, Director Comunicare Electric Castle.


Prezența Gerovital la Electric Castle 2018 este definită de conceptul “Mai mult decât culoare”, o umbrelă de comunicare care vizează toate activitățile pregătite pentru această ediție. Astfel, în cadrul pavilionului WeShowCase, Gerovital va fi prezent cu trei zone special amenajate pentru a oferi tuturor participanților la festival activări relevante.

Pe durata ediției din acest an a Electric Castle (18 – 22 iulie), Gerovital va defini look-ul fresh, în ton cu ultimele tendințe ale fanilor festivalului, oferindu-le sesiuni de machiaj și manichiură. Acestea vor fi realizate de artiști make-up și experți în estetica unghiilor cu produse din prima gamă de cosmetică decorativă a companiei clujene – Gerovital Beauty.


În premieră pentru brand, va fi pregătită și o activare de testare a diverselor stiluri de machiaj, pe baza tehnologiei de recunoaștere facială. Cu ajutorul tehnicilor de realitate virtuală augmentată, festivalierii vor putea experimenta cu stilurile de make-up, nuanțele și combinațiile cromatice distincte, alegând opțiunea care li se potrivește cel mai bine tenului, dar și propriei personalități.

De asemenea, participanții Electric Castle 2018 vor putea beneficia de o serie de surprize și concursuri cu premii speciale, pregătite în zona de activare a brandului. Gerovital îi încurajează pe festivalieri să participe la concursurile și provocările electrice, care solicită creativitatea în crearea unor versuri amuzante și îndemânarea în realizarea unei manichiuri perfecte prietenilor, probă contra cronometru. Abilitățile, energia și entuziasmul câștigătorilor vor fi răsplătite cu premii constând în produse Gerovital Sun, Gerovital Tratament Expert, Gerovital Geluri de duș și Aslavital.


Toate activitățile pregătite de liderul local de cosmetice la festivalul care adună în fiecare an un număr record de fani ai muzicii electronice pot fi consultate și din aplicația Electric Castle.

Compania clujeană se implică activ în susținerea evenimentelor culturale, cu impact asupra comunității locale. Astfel, de la începutul anului 2018, Farmec a susținut, în calitate de partener, o serie de evenimente din domeniul muzicii, cinematografiei, educației și dezvoltării personale.