monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a atins un nou minim al acestui an

În mod tradițional luna august este una în care leul se apreciază, în condițiile creșterii ofertei de valută la nivelul caselor de schimb, primită de la românii care se întorc în țară pe perioada concediilor.

Perioada a debutat cu o medie a euro de 4,6248 lei. După o creștere la 4,6283 lei, în ultima ședință din iulie, intervalul s-a terminat cu un curs de 4,6206 lei, o medie mai mică fiind atinsă în8 noiembrie 2017, iar tranzacțiiles-au efectuat în culoarul 4,616 – 4,623 lei, cu închiderea la 4,619 lei.

Cursul dolarului american a încheiat iulie la 3,9487 lei pentru a crește la sfârșitul perioadei la 3,9908 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,979 și 3,997 lei.


Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,15 și 1,16 franci/euro, iar media ei a crescut de la 3,9860 la 4,0102 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, la sfârșitul intervalului, pentru a patra zi consecutiv, la 3,47% cel mai mare nivel din 24 februarie 2014.


Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a încheiat perioada la nivelul de 3,53%, cea mai ridicată valoare începând cu 5 martie 2014.

La rândul său, indicele ROBOR la nouă luni a stagnat vinerea trecută la 3,56% iar cel la 12 luni a urcat de la 3,62 la 3,63%.


Perspectivele pozitive ale economiei americane au fost subliniate în comunicatul de presă al Rezervei Federale care a urmat ședinței sale de politică monetară de la jumătatea perioadei, semnal pentru investitori că va urma o nouă majorare a dobânzilor din SUA. Conform datelor preliminare, economia SUA a crescut în al doilea trimestru cu 4,1% în ritm anual, stimulată de reducerea impozitelor operată de Administrația Trump, iar șomajul a coborât la 3,9%.

Pe acest fond optimist pentru moneda americană, euro a scăzut de la 1,1746, la debutul perioadei, la 1,1561 dolari, la finalul ei, când piețele americane au închis la 1,1568 dolari.


În piața specializată de la Londra prețul aurului a scăzut vineri la minimul ultimul an și jumătate de1.204,55 dolari. La noi, BNR a anunțat la finalul perioadei un preț al gramului de 154,9644 lei.

Anunțul făcut de Bursa din New York conform căreia pregătește lansara unei piețe specializate pentru tranzacționarea monedei virtuale bitcoin a crescut prețul acesteia la7.503 dolari.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a încheiat perioada însă la7.389 dolari.

Analiza cuprinde perioada 30 iulie – 3 august
 
Radu Georgescu

Etichete: analiza economica