monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a crescut cu aproape doi bani

Decizia de ieri a BNR de a menține dobânda sa de politică monetară la 2,50% și declarația guvernatorului Mugur Isărescu a nemulțumit piața, motiv de depreciere a leului.

Mugur Isărescu a afirmat la briefingul de presă care a urmat ședinței CA al BNR că nu poate spune că „s-a încheiat ciclul majorărilor de dobânzi. Sunt şanse să nu mai crească prea mult, dar nu suntem în situaţia să spunem că nu vom mai modifica rata dobânzii, pentru că nu ştim ce se va întâmpla în lume şi în Europa".

În aceste condiții cursul euro a crescut de la 4,6250 la 4,6428 lei, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a scăzut la 4,6206 lei, minimul ultimelor aproape nouă luni. Deschiderea s-a făcut direct pe creștere iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,64 – 4,652 lei, cotațiile de la ora 14:00 plasându-se în jurul valorii de 4,645 lei.


Media dolarului american a crescut de la 4 la 4,0055 lei iar cotațiile lui fluctuau între 4 și 4,019 lei.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,15 – 1,154 franci/euro, cursul ei crescând de la 4,0191 la 4,0255 lei.


Injecția de lcihiditate la care a recurs BNR luni când a împrumutat băncile cu 10,5 miliarde lei, printr-o operațiune de tip repo, la o dobândă de 2,5%, și-a menținut efectele și ieri, indicii ROBOR înregistrând noi scăderi.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,40 la 3,36% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,49 la 3,46%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au scăzut la 3,52%, respectiv la 3,57%.


Monedele din regiune continuau săse aprecieze față de euro, cea poloneză la 4,246 – 4,261 zloți iar cea maghiară la 319,1 – 3204 forinți.

Perechea euro/dolar creștea ușor la 1,1551 – 1,1595 dolari, investitorii fiind marcați de perspectivele războiului comercial declanșat de Administrația Trump.


După scăderea de acum două zile la 6.969,54 dolari, indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat ieri la prânz la 7.036,35 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Etichete: bnr euro mugur isarescu