Economie
Relansarea economică a Apusenilor depinde de minerit!
50 de membri ai Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană – reprezentând organizaţii nonguvernamentale, primării din judeţele Alba si Hunedoara, universităţi cu tradiţie, precum şi asociaţii patronale şi organizaţii sindicale reprezentative la nivel regional şi naţional – solicită demararea proiectului minier Roşia Montană şi relansarea mineritului în Apuseni.
Realitatea Roşiei Montane înseamnă: zonă subdezvoltată, monoindustrială minieră, cu o populaţie şomeră în proporţie de cca 80%, care trăieşte la limita subzistenţei, cu tineret fără perspective”, arată semnatarii apelului.
Potrivit comunicatului Grupului, semnatarii îşi exprimă îngrijorarea şi indignarea faţă de amploarea acţiunilor de dezinformare şi de intimidare practicate de către organizaţii implicate în campanii împotriva dezvoltării economice a Roşiei Montane şi a comunităţilor din jur şi salută declaraţiile de susţinere pentru proiectul minier Roşia Montană făcute de preşedintele României.
“Ne dorim ca spusele decidenţilor să se transforme fără întârziere în fapte şi proiectul minier pe care noi toţi îl aşteptăm să devină realitate”, susţin membrii Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană, care arată că organizaţiua lor este reprezentativă atât la nivel naţional, cât şi pentru zona Apusenilor şi îndeosebi pentru Roşia Montană, având aşadar legitimitatea să vorbească în numele locuitorilor Roşiei Montane.
“Toţi am fost la Roşia Montană de nenumărate ori, ştim cum trăiesc oamenii de acolo, cum arată mediul, patrimoniul cultural şi înţelegem nevoia implementării proiectului minier, în vederea rezolvării problemelor existente.
Proiectul minier este singura speranţă pentru o viaţă mai bună a oamenilor din Roşia Montană şi din întreaga zonă a Munţilor Apuseni, iar starea de indecizie privind exploatarea zăcământului aurifer nu vine deloc în ajutorul locuitorilor comunei, anulând orice şansă de dezvoltare durabilă a zonei.
Aşteptăm aşadar decizia de pornire a proiectului minier Roşia Montană pentru a da o şansă comunităţilor miniere din Munţii Apuseni, relansării mineritului în România, ceea ce va duce la crearea de noi locuri de muncă şi la creşterea investiţiilor”, conchid semnatarii comunicatului.
Iată lista organizaţiilor semnatare.
Primăria Roşia Montană – Eugen Furdui, Primar Primăria Oraşului Abrud – Tiberiu Raţiu, Primar Primăria Oraşului Câmpeni - Ioan Călin Andreş, Primar Primăria Comunei Bucium - Cornel Napău, Primar Primăria Oraşului Baia de Arieş – Gheorghe Bora, Primar Primăria Comunei Almaşu Mare – Aron Zaharie, Primar Primăria Comunei Bistra – Traian Gligor, Primar Primăria Comunei Ciuruleasa - Radu Marcel Tuhuţ, Primar Primăria Comunei Lupşa – Alexandru Măcăieţ, Primar Primăria Comunei Mogoş - Liviu Mircea Macavei, Primar Primăria Comunei Poiana Vadului - Ilie Avram, Primar Primăria Comunei Sălciua – Vasile Lombrea, Primar Primăria Comunei Scărişoara - Cristian Vasile Costea, Primar Primăria Comunei Sohodol – Sorin Corcheş, Primar Primăria Comunei Vadu Moţilor – Nicolae Lazea, Primar Primăria Comunei Vidra - Ioan Alexandru Resiga, Primar Primăria Comunei Blăjeni – Nicolae Rat, Primar Primăria Comunei Buceş – Traian Achim-Mărcuş, Primar Primăria Comunei Bucureşci - Florin Mircea Ghilean, Primar Primăria Comunei Crişcior - Ilie Ovidiu Furdui, Primar Primăria Luncoiu de Jos - Călin Dorin Dud, Primar Primăria Comunei Vălişoara - Ion Mircea Rovinar, Primar Universitatea din Petroşani – Emil Pop, Rector Universitatea “1 decembrie 1918” Alba Iulia - Moise Achim, Rector Prof.univ.dr. Gheorghe Negoescu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Ovidiu Nicolescu, Preşedinte Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Blaj – Valeriu Stânea, Preşedinte Paul Butnariu, Preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian – Ion Popescu, Preşedinte Sindicatul Viitorul Mineritului – Cristian Albu, Preşedinte Asociaţia Patronală Minieră din România - Patromin - Gavril Băican, Director Executiv Patronatul Societăţilor din Construcţii – Cristian Erbasu, Preşedinte; Tiberiu Andrioaiei, Director General Sindicatul Chemex – Adrian Bogdan, Preşedinte Bogdan Baltazar, Consultant financiar independent Aurora Marcu, Vicepreşedinte Organizaţia Nordic 2008 Fundaţia “Leaders” – Alexandru Gorun, Director Executiv Asociaţia Culturală Maghiară din Abrud – Lorand Kopenetz, Preşedinte Asociaţia Pro Roşia Montană – Andrei Jurcă, Preşedinte Asociaţia Patronală “Munţii Apuseni” Abrud - Adrian Dumitru Bendea, Preşedinte Asociaţia Pensionarilor “Ion Buteanu” Abrud – Marian Ioan, Preşedinte Asociaţia “Edu Caleidoscop” Roşia Montană – Liliana Mursa, Preşedinte Asociaţia “Cats & Dogs” Abrud - Augusta Mateiu, Preşedinte Centrul de Resurse pentru Tineri - CERT Apuseni - Ioana Râşteiu, Reprezentant Fundaţia “Auraria Barza” Brad - Nicolae Pantea, Preşedinte Asociaţia Millennium Center - Ştefan Eugen Florian, Preşedinte ONG Pro Dreptatea - Marcu Blăjan, Preşedinte Asociaţia Ofensiva Tinerilor Arad - Teodora Suciu Organizaţia Studenţilor din Arad - Cristian Ostafe Organizaţia Tinerilor cu Iniţiativă - filiala Arad – Alina Racoviţă Asociaţia “Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană” – Mariana Szekely, Preşedinte