monitorulcj.ro Menu
Economie

La 2 ani de la înființare, rețeaua magazinelor de brand Gerovital însumează 16 unități naționale (P)

Farmec este primul producător local de cosmetice care dispune de o rețea proprie de magazine de brand

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță că rețeaua celor 16 magazine de brand Gerovital a înregistrat o cifră de afaceri de peste 13 milioane de lei (2.8 milioane Euro), în doar 2 ani de la înființare. De la începutul anului 2018, au avut loc 3 inaugurări naționale, rețeaua de magazine Gerovital ajungând astfel la 16 unități, de la deschiderea primului magazin din România, în septembrie 2016.

“Este un adevărat motiv de mândrie să fim primul producător român de cosmetice cu propria rețea de magazine de brand. Și mai mult ne bucură evoluția acestei rețele și feedback-ul  pozitiv pe care îl primim constant de la consumatorii noștri. În septembrie 2016, am deschis la București primul magazin Gerovital din țară, iar rezultatele foarte bune obținute în urma inaugurării ne-au determinat să investim constant în extinderea acestei rețele, transformând-o într-o direcție strategică prioritară pentru dezvoltarea business-ului Farmec. De la începutul acestui an, am inaugurat alte 3 magazine Gerovital în Oradea, Cluj-Napoca și Constanța și am trecut deja la extinderea reţelei în capitală. Planificăm și lucrăm deja la alte inaugurări, vizând doar centrele care corespund standardelor și conceptului de magazin Gerovital - “Doctor în frumuseţe”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.


Pe lângă deschiderea a 3 magazine noi în 2018 la Oradea, Cluj-Napoca și Constanța, producătorul clujean a extins și spațiul Gerovital din Veranda Mall București. Magazinul a fost relocat la parterul centrului comercial, lângă intrarea principală, și are o suprafață mai mare, de peste 50 m2.

Valoarea medie a coșului de cumpărături este de peste 70 de lei, în creștere cu 40% față de primul an de la înființarea rețelei magazinelor de brand Gerovital. Traficul de clienți se menține, de asemenea, pe un trend pozitiv. În ultimul an, de exemplu, numărul lunar de vizitatori a fost de 12.000 persoane.  


În cadrul magazinelor Gerovital se regăsesc toate produsele din portofoliul brandurilor Gerovital și Aslavital. Printre cele mai solicitate game din acest an se numără Gerovital H3 Derma+ Premium Care, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Tratament Expert, dar și cele mai recente linii Gerovital Beauty și Gerovital Luxury.

Produsele Aslavital, un brand unic pe piața locală, disponibil în toate centrele Gerovital, sunt dezvoltate pe baza argilei pure, 100% românească, de proveniență din Munții Pădurea Craiului.


Magazinele Gerovital au o acoperire națională, fiind prezente în 12 orașe din țară. În București, există în prezent 3 magazine Gerovital, în incinta Park Lake, Veranda Mall și Afi Palace Cotroceni. În Cluj-Napoca, se regăsesc 2 magazine Gerovital – în cadrul Platinia Shopping Center și Iulius Mall.  Alte centre Gerovital sunt localizate în incinta Centrului Comercial VIVO și City Park Mall din Constanța, în cadrul Shopping City din Galați, în Electroputere Parc din Craiova, în Iulius Mall Iași, în Lotus Center Oradea, în centrul comercial Shopping City Piatra Neamț și Shopping City Râmnicu Vâlcea, în Iulius Mall Suceava, Iulius Mall Timișoara, cât și în centrul comercial Afi Ploiești.

Primul magazin Gerovital din țară a fost inaugurat în septembrie 2016, la București, cu ocazia deschiderii centrului comercial Park Lake.

Etichete: farmec gerovital