monitorulcj.ro Menu
Economie

Câte firme au fost radiate la Cluj în primele opt luni ale anului

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în mai multe judeţe printre care şi Cluj.

Numărul firmelor radiate a crescut, în primele opt luni din 2018, cu 0,58%, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 53.901, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 8.495 firme (cu 6,01% mai puţine faţă de primele opt luni din 2017) şi în judeţele Cluj - 2.266 (minus 7,59%), Timiş - 2.199 (plus 7,70%) şi Iaşi - 2.186 (minus 6,5%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Covasna - 376 (cu 15,88% mai puţine faţă de perioada similară din 2017), Ialomiţa - 377 (minus 16,50%) şi Călăraşi - 424 (minus 17,83%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 14.649 (plus 7,20% raportat la primele opt luni ale anului trecut), agricultură, silvicultură şi pescuit - 6.577 (plus 35,97%) şi construcţii - 4.513 (plus 8,85%).

Etichete: firme firme radiate