monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro revine aproape de 4,67 lei

Creșterea interesului pentru bonurile de tezaur americane, care a provocat scăderea prețului acţiunilor la minimul ultimilor aproape doi ani, s-a răsfrânt și asupra evoluției monedelor de la marginea zonei euro.

După trei ședințe consecutive de depreciere, cursul eurio a urcat de la 4,6628 la 4,6674 lei. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,666 – 4,669, iar cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,667 lei.

Media dolarului american a coborât de la 4,0590 la 4,0391 lei, în timp ce cotațiile s-au mișcat în culoarul 4,031 – 4,052 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,139 și1,144 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,0896 la 4,0826 lei.


Creșterea apetitului pentru bonurile americane ar putea majora ieșirile de capital străin speculativ, ceea ce ar avea ca efect deprecierea leului.

La această evoluție va contribui și menținerea inflației în zona lui 5%, așa cum s-a întâmplat în septembrie, lună în care majorarea prețurilor a fost de 5% comparativ cu 5,1% în august. Ţinta anuală de inflaţie a BNR este de 2,5%, +/- 1%.


Cotaţia petrolului, epidemia de pestă porcină sau evoluţia cotaţiilor unor cereale reprezintă câțiva dintre factorii care pot da peste cap prognoza inflaţiei pentru acest an, conform minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al BNR, care s-a desfășurat la începutul acestei luni. „În ipoteza materializării unor astfel de evoluţii adverse, riscul dezancorării anticipaţiilor inflaţioniste ar dobândi o relevanţă sporită, au atenţionat unii membri ai Consiliului", se arată în documentul citat.

După creșterea de miercuri, indicii ROBOR au avut o ședință calmă. Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,17%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,43%. La rândul lor, indicii ROBOR la luni și 12 luni s-au oprit la 3,51%, respectiv la 3,55%.


Monedele din regiune aveau, la rândul lor, evoluții descendente față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,31 – 4,322 zloți iar cea maghiară fluctua între 324,7 și 325,9 forinți.

Criticile aduse Rezervei Federale americane de președintele Trump, care ar fi „căzuți în cap" datorită politicii de majorare a dobânzii-cheie din SUA, a permis euro să se aprecieze, la 1,1517 – 1,1581 dolari.


Căderea prețului acţiunilor a afectat și valoarea indicelui compozit al bitcoin calculat de Bloomberg, care a coborât ieri la prânz la 6.206,89 dolari, față de 6.534,38 dolari, miercuri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
 
De Radu Georgescu