monitorulcj.ro Menu
Economie

1septembrie, termen limită pentru cei care încheie asigurări

Persoanele care doresc să lucreze în distribuţia produselor de asigurare sunt obligate de la 1 septembrie să prezinte un certificat de calificare profesională în domeniul asigurărilor, a anunţat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Certificatul reprezintă o condiţie pentru încheierea, pentru prima dată, a unui contract de muncă, de mandat sau intermediere în domeniul asigurărilor, conform normelor emise de CSA referitoare la pregătirea profesională. “În plus, atât noii veniţi în domeniul distribuţiei produselor de asigurare după data de 1 septembrie, cât şi cei care desfăşoară deja asemenea activitate au obligaţia ca, la perioade sucesive de maxim 3 ani (respectiv de 2 ani în cazul conducătorilor intermediarilor), să facă dovada că au urmat un program de pregătire profesională continuă, aprobat de către CSA. Aceste perioade se calculează de la 1 octombrie 2010”, spun reprezentanţii CSA într-un comunicat de presă. Examenele sunt organizate de IMA atât la sediul său din Bucureşti, cât şi în oricare dintre cele 5 centre regionale - Iaşi, Constanţa, Cluj, Târgu Mureş şi Timişoara.Prima sesiune de examinări a fost programată pentru perioada august-octombrie 2011, celelalte urmând să fie afişate pe site.