Economie
Haina îl face pe om… angajat sau şomer!
Multe dintre firmele clujene au coduri vestimentare stricte pentru angajaţi.
Nu le respecţi, îţi poţi căuta un alt loc de muncă, unde eşti primit în şlapi, dar pleci cu buzunarele sensibil mai goale.
De la pantofi de bună calitate până la numărul de buzunare al pantalonilor, fiecare detaliu vestimentar este reglementat de companiile clujene prin intermediul “dress cod-urilor”.
O primă impresie bună este vitală în afaceri, tocmai de aceea şi firmele clujene sunt foarte stricte în ceea ce priveşte aspectul angajaţilor care lucrează în birouri sau care intră în contact direct cu clienţii.
Cele mai mici detalii referitoare la vestimentaţie şi machiaj sunt incluse în codul vestimentar al companiilor şi devin “reguli de aur” pentru personal.
Cum arată angajatul ideal?
Pantofi închişi în faţă, cu toc mic, dresuri, evitarea culorilor stridente, evitarea bluzelor decoltate sau a tricourilor fără umeri, pantaloni negri clasici, nu skinny, toate aceste cerinţe trebuie respectate de angajatele Băncii Transilvania care lucrează în front office. Nici bărbaţii angajaţi la BT nu stau mai rău în ceea ce priveşte numărul de cerinţe cărora trebuie să li se conformeze, astfel lungimea şi culoarea şosetelor este reglementată, dar şi caracteristicile pantofilor, care “trebuie să fie de bună calitate”.
Multinaţionala Office Depot, prezentă şi la Cluj, este ceva mai îngăduitoare cu angajaţii. Aceştia au dreptul ca vinerea să renunţe la ţinuta office şi să poarte blugi. Cum nu toată ziua e sărbătoare, celelalte zile ale săptămânii urmează un cod strict în care se prevede inclusiv ca numărul buzunarelor de la pantaloni să nu fie mai mare de 4.
Dacă unele societăţi enumeră chiar şi culorile care sunt permise pentru piesele vestimentare, respectiv alb, negru şi gri în cazul angajaţilor unui distribuitor de cosmetice profesionale, alte firme clujene prezintă la modul general sugestii în codul companiei “la birou trebuie să aveţi o ţinută decentă şi profesională, fiind excluse piesele vestimentare de tip estival, cum sunt pantalonii scurţi şi şlapii”.
Reguli respectate din teamă
Cei care nu doresc să-şi pună în pericol locul de muncă respectă cu stricteţe regulile, chiar dacă unele li se par absurde.
“Ştiu că celor care nu s-au îmbrăcat conform codului vestimentar li s-a atras atenţia, ba mai mult, unul dintre colegii mei a fost trimis acasă să îşi schimbe pantalonii pentru că erau casual nu business. Nu doresc să fiu pusă într-o astfel de situaţie şi nici să reprezinte un motiv de concediere, prin urmare încerc să respect regulamentul chiar dacă unele cerinţe sunt exagerări, în opinia mea”, a spus Mihaela, angajata unei firme clujene.
Importanţa respectării codului vestimentar
Imaginea companiei se creează nu doar prin intermediul spaţiilor deţinute, a calităţii serviciilor şi produselor, ci şi prin intermediul aspectului angajaţilor. Felul în care aceştia arată este important, în mod special, pentru personalul implicat în activităţile de prestare de servicii.
“În funcţie de prima scanare a semenilor creăm posibilitatea de a comunica sau nu cu ei. Astfel, din primele momente putem rata şansa unei colaborări, dacă ţinuta noastră lasă de dorit. O ţinută business emană mai multă credibilitate oferită de interlocutorii noştri”, a declarat pentru monitorul psihologul Ramona Todiriţă.
“Sunt persoane foarte valoroase, care, din cauza stilului mai puţin conformist, au de pierdut în carieră. Cel mai bine ar fi să respectăm câteva norme de conduită la serviciu sau în şcoală/universitate şi să ne manifestăm rebeliunea în cercuri mai restrânse. Este adevărat că o societate democratică ne permite să ne afirmam, dar în acelaşi timp suportăm consecinţele «rebeliunii» noastre sau plătim preţul acesteia”, a adăugat psihologul.