monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ: Leul nu a fost afectat încă de războiul dintre BNR și PSD-alde

„Anul trecut, cursul de schimb a fost foarte stabil. Cu ajutorul lui, am păstrat anticipaţiile inflaţioniste. (...) S-a sărit la gâtul BNR în ceea ce priveşte cursul valutar (...) Au cerut să fie cursul fix, asta nu se poate", a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflaţiei.

Leul nu a fost afectat de disputa dintre BNR si PSD

Una dintre cauzele deprecierii leului este reprezentată de adâncirea deficitelor comerciale și de cont. creșterea economică forțată, bazată în principal pe consum, a făcut ca deficitul comercial să crească anul trecut cu 15,13 miliarde euro, mai mult cu 2,1 miliarde euro comparativ cu 2017, conform datelor prezentate de INS.

Intervenția guvernatorului, care a renunțat la calmul impus de funcție, a venit în contextul intensificării atacurilor PSD-alde îndreptate împotriva BNR. „Dacă vor ca românii să trăiască mai bine, să vină cu un OUG să trăiască românii ca în Germania", a spus dl Isărescu.


Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,7445 la 4,7437 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,74 și 4,7480. Cotațiile de la ora 14:00 flcutuau în jurul valorii de 4,742 lei.

Aprecierea dolarului față deeuro, a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,1850 la 4,1969 lei, în timp ce cotațiile din piața locală fluctuau între 4,188 și 4,20 lei.


Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,31 și 1,143 franci/euro, tendința fiind una de apreciere, iar media a urcat de la 4,1774 la 4,1843 lei.

„Formulări potrivit cărora se joacă cineva cu dobânzile, că le manipulează, sunt periculoase (...) Am asistat la un atac jalnic asupra BNR", a afirmat guvernatorul BNR, referitor la declarațiile de duminică seara ale lui Darius Vâlcov.


În piața monetară indicii ROBOR au cunoscut schimbări minore, după ce BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru 2019 cu 0,1 puncte procentuale, la 3%. Estimarea pentru 2020 a fost diminuată 3,1%.

Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,10% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut det la 3,30 la 3,29%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut de la 3,44 la 3,43%, iar cel la 12 luni de la 3,51 la 3,50%.

Lipsa unui acord privind Brexit-ul, intrarea Italiei în recesiune tehnică și scăderea producției industriale a Germaniei, au reprezentat tot atâtea motive de scădere a euro la 1,1296 – 1,1330 dolari.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa ieri la prânz în jurul valorii de 3.600 dolari.

RADU GEORGESCU

Etichete: analiza bnr leu psd