monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Bancherii ridică miza dobânzilor

Dorința PSD-alde de a-l schimba pe guvernatorul BNR și a aduce în locul acestuia un om de „tip nou", obedient, pentru a putea astfel, prin implicarea politicului în evoluția cursului și a dobânzilor, să acopere golurile dintr-un buget pe 2019 care nici până în prezent nu și-a găsit forma, a iritat mediul financiar.

Indicii ROBOR au cunoscut ieri creșteri, chiar dacă băncile vor fi impozitate în aprilie pentru acest lucru, în conformitate cu OUG 114, cunoscută și sub numele de „taxa pe lăcomie".

Evoluția ascendentă vine în contextul în care, conform INS, rata anuală a inflaţiei s-a situat în ianuarie la 3,32% față de 3,27%, în decembrie trecut.


Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a cunoscut cel mai consistent salt, de la 3,09 la 3,15% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,30 la 3,34%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut de la 3,43 la 3,46%, iar cel la 12 luni de la 3,50 la 3,51%.


În piața valutară, leul a înregistrat o ușoară scădere față de euro. În schimb, dolarul și francul elvețian au făcut un pas înapoi, după raliul apreciativ din zilele trecute.

Cursul euro a crescut de la 4,7412 la 4,7435 lei, într-o ședință în care cotațiile fluctuau între 4,742 și 4,751 lei. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,743 lei.


Media dolarului american a scăzut, după opt ședințe consecutive de creștere, de la 4,2023 la 4,1917 lei, în timp ce cotațiile din piața locală au fluctuat între 4,185 și 4,198 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,137 – 1,142 franci/euro, iar media a scăzut de la 4,1716 la 4,1674 lei.


Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,325 – 4,334 zloți iar cea maghiară fluctua între 317,4 și 318,6 forinți.

După scăderea de acum două zile la 1,1257 dolari, minimul ultimelor trei luni, marcările de profit, venite pe fondul optimismului privind încheierea unui acord comercial între SUA și China, au permis euro să crească la 1,1310 – 1,1345 dolari.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg stagna în apropierea pragului de 3.600 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Radu Georgescu