monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujenii, prinși de „febra” produselor bio

Produsele naturale, direct de la mama natură, „câștigă teren” în preferințele consumatorilor

Românii au cumpărat anul trecut produse bio în valoare de 65 de milioane de dolari, cu 30% mai mult decât în urmă cu doi ani. Creșterea este vizibilă și la nivel local.

Fie că ne îndreptăm privirile înspre raioanele marilor magazine specializate în comercializarea de astfel de produse, fie că aruncăm o privire pe grupurile locale specializate în vânzări și cumpărări de pe rețelele de socializare este vizibilă o creștere a interesului pentru astfel de achiziții.


„Am început să cumpăr tot mai des produse etichetate ca fiind bio, mai ales de când am copii. Mă sperie numărul mare de boli care sunt puse pe seama alimentației nesănătoase și încerc să-i protejez, deși nu îmi inspiră foarte mare încredere nici aceste produse, nu sunt 100% convinsă că tot ce e etichetat ca fiind bio este natural”, ne povestește clujeanca Cristina Manea.

Magazinele specializate vs. coloșii din retail

Marii retaileri amenajează standuri din ce în ce mai extinse furând clientela magazinelor specializate.


„Am avut un magazin mic de cartier și am rezistat 4 ani până ce cheltuielile au ajuns să fie mai mari decât încasările. Probabil cei care rezistă pe piața locală au început mult mai devreme astfel de business-uri și au o clientelă fidelă. Exista o tendință ca oamenii să vină să ceară sfaturi de la personalul nostru care este specializat și apoi să meargă să cumpere de la mall pentru că este mai ieftin. Nu putem concura cu marile magazine deoarece nu putem achiziționa direct de la producător pentru că toată lumea cere cantitate, nu expediază cantități mici, iar prin firme de distribuție ajungem la prețuri mult prea mari. Acum vând pe on-line. Produsele pe care le aduc din străinătate au mai mare trecere, tocmai din cauza prețului. Pentru produsele românești pot să facă achiziții direct de la firmele producătoare”, spune, pentru Monitorul de Cluj, Alina Ilarie, deținătoarea unui magazin online de produse bio și naturiste.

Bio, alternativă la medicamente

„Oamenii caută soluții naturiste ca o alternativă la medicamente, îi interesează și mâncărurile naturiste, este o revoluție în domeniul acesta”, susține clujeanca Alina Ilarie, care are și studii în dietetică.


De aceeași părere este și managerul general Casa Bio, care susține că românii sunt speriați de frecvența îmbolnăvirilor de cancer. „Interesul pentru produsele bio este normal să crească din moment ce românii sunt plini de cancer, ei trebuie să înțeleagă că au nevoie de altfel de combustibil. Nu ai cum să supraviețuiești cu un combustibil care nu se potrivește corpului uman, oricât am vrea să-i dăm E-uri și coloranți nu funcționează. Produsele curate, de la mama natură în care nu se intervine de către mâna umană este combustibilul lăsat de bunul Dumnezeu pe pământ”, argumentează Varadi Alina.

Cele mai căutate produse bio

Conform Euromonitor International, la nivelul lui 2017 (ultimele date disponibile), din punct de vedere valoric, produsele lactate domină piaţa eco din România, cu vânzări anuale de 7,4 milioane de dolari, duble faţă de acum şase ani. De altfel, aceasta este şi o categorie care se produce în mare parte local.


Urmează mâncarea pentru bebeluşi care a generat vânzări de 5,7 milioane de dolari în 2017 şi pâinea eco cu vânzări de 2,7 milioane de dolari, triple faţă de acum şase ani pentru ambele categorii.

Per total, românii au cumpărat în 2017 alimente bio ambalate în valoare de 26,5 milioane de dolari, faţă de 16 milioane de dolari în 2012. "Estimăm că vânzările de alimente bio vor ajunge la rate de creştere anuală de 10-15%, în concordanţă că creşterea puterii de cumpărare a românilor, creşterea eficienţei producţiei şi a campaniilor de marketing ale retailerilor", se mai arată în raportul USDA.


Specialist în nutriție: Bio nu garantează calitatea nutrițională

„Dacă ne referim la produsele vegetale, legume, zarzavaturi sau fructe, bio garantează doar că nu există pesticide sau alte substanțe cum sunt îngrășămintele chimice, nu garantează faptul că alimentul respectiv este mai bogat în nutrienți. Dacă e vorba de alimentele de origine animală, legat de calitatea nutrițională, întotdeauna un produs realizat mai aproape de forma lui naturală este mai fiziologic. Spre exemplu, dacă vrei să cumperi niște ouă de la țară, chiar dacă fermierul pune și el în mixul cu care le hrănește premixuri, dar găinile acelea sunt crescute la sol, nu în baterii, nu sunt stresate, produsul are o calitate nutrițională mai bună”, explică Sigina Pop, nutriționist-dietetician.