monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ Euro a scăzut cu peste doi bani

Creșterea ofertei de valută și menținerea apetitului pentru risc manifestat în rândul investitorilor internaționali au permis leului să se aprecieze față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 4,7617 la 4,7408 lei, după ce acum două zile fusese testat pragul de 4,77 lei.

După o deschidere la 4,76 – 4,762 lei euro a coborât până la 4,732 lei, iar tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,738 lei.


Media dolarului american a scăzut brutal de la 4,1885 la 4,1591 lei, urmare a deprecierii monedei americane față de cea europeană. Cotațiile din piață coborau la 4,153 - 4,189 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,135 și 1,141 franci/euro, iar media ei a alunecat de la 4,1880 la 4,1734 lei.


Deprecierea dolarului american a făcut ca preţul gramului de aur să scadă lei la 177,4575 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe piețele specializate la 1.326,73 dolari.

Perspectivele leului sunt însă negative, în opinia membrilor CFA România. Ultimul sondaj realizat în rândul acestora indică o valoare medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,8055 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884 lei/euro.


De altfel, indicele de încredere în privința evolutiei economiei acesta a scăzut la 23,8 puncte, mai puțin cu 22,2 puncte comparativ cu ianuarie 2018.

În ceea ce privește rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni sondajul CFA România indică o valoare medie de 3,84%. Acest nivel ridicat nu va permite o scădere sensibilă a indicilor ROBOR.


Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a revenit la 3,28% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,41 la 3,40%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, scăzut de la 3,50 la 3,49% iar cel la 12 luni de la 3,55 la 3,53%.


Monedele din regiune se apreciau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,313 și 4,33 zloți iar cea maghiară în culoarul 316,2 și 317,1 forinți.

Perechea euro/dolar urca la 1,1371 – 1,1404 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg urca ieri la prânz la aproape 3.810 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00, analiză realizată de Radu Georgescu