Economie
Efectele OUG 114 încep să apară, primele scumpiri şi primele disponibilizări!
Economist clujean: “Această ordonanță nu va penaliza doar băncile, ci va lovi întreaga economie“
Atât mediul de afaceri, cât și mediul academic s-au arătat până acum împotriva “taxei pe lăcomie“, primele efecte apărând deja, după ce Guvernul a făcut clar că nu dă înapoi în ceea ce o privește.
Premierul Viorica Dăncilă spunea acum două zile că nu va abroga "Ordonanța lăcomiei", pentru că are și "aspecte bune", și că vor fi doar unele modificări, tot prin Ordonanță de Urgență a Guvernului.
Primele scumpiri
Companiile Orange, Telekom şi Vodafone România, grupate în Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), lansau la începutul anului un avertisment ferm asupra efectelor pe care le-ar putea avea Ordonanța de Urgență 114/2018 asupra unuia dintre cele mai performante sectoare ale economiei românești: comunicațiile electronice.
Mai precis, asociaţia spunea că OUG 114/2018 impune un set de noi taxe și impozite asupra sectorului de comunicații, care riscă să dezechilibreze un domeniu care a oferit până acum servicii de foarte bună calitate la prețuri foarte mici, raportate la piața Uniunii Europene.
La mai puțin de două luni de atunci, Telekom anunță că, începând cu 15 aprilie, se vor scumpi abonamentele la telefonia fixă și mobilă, internet și televiziune pentru clienți obișnuiți, dar și pentru companii.
„Prețul pentru fiecare serviciu fix (voce fixă, internet, TV) și pentru fiecare abonament mobil, pentru clienții rezidențiali, va fi majorat cu 0,42 euro, TVA inclus, (0,35 euro, fără TVA), adică aproximativ 2 lei, spun reprezentanții companiei.
„Această majorare nu se aplică opțiunilor de televiziune, ratelor la telefoane sau chiriilor de echipamente fixe”, mai adaugă reprezentanții companiei într-un comunicat.
Primele disponibilizări
Președintele băncii americane First Bank, intrată în România prin achiziția Piraeus Bank, și-a anunțat luni angajații că urmează să fie concediate 379 de persoane și închise ori comasate 40 de filiale, potrivit G4Media.ro.
Într-un mesaj intern consultat de reprezentanții site-ului mai sus citat, Dominic Bruynseels îi anunță pe angajați că măsurile sunt luate din cauza "mediului operațional impredictibil, care ne determină să ne reorganizăm modelul de business pentru a ne asigura un viitor sustenabil".
Bruynseels a mai transmis că a făcut aceste propuneri Consiliului de Administrație, care le-a aprobat.
Băncile au început să reducă dobânzile la depozite
Potrivit unei analize wall-street.ro, 6 din cele 10 bănci care oferă cele mai mari dobânzi la depozite au operat scăderi ale dobânzilor.
Astfel, bulgarii de la TBI Bank au în oferă o dobândă de 4% pentru depozitele în lei la termen de 12 luni (la deschiderea unui cont online), după ce, în ianuarie dobânda era de 4,25%.
Economiști clujeni: Costurile se vor transfera asupra clienţilor
“OUG 114 trebuie retrasă imediat. Această ordonanță nu va penaliza doar băncile, ci va lovi întreaga economie. Șocul va fi resimțit în ultimă instanță de cei mai vulnerabili: persoanele cu venituri mai scăzute, IMM-urile vor lua (și) mai greu un credit, vor primi dobânzi mai mici decât inflația și vor plătii comisioane mai mari. Desigur, băncile vor încerca să transfere costurile asupra clienților, își vor schimba strategiile pentru a pune la adăpost unele active taxate, vor concedia personal și amâna investiții. Nu vor reuși în totalitate, chiar dacă sistemul bancar este departe de a fi concurențial. Poate că strategii lor vor înțelege că nu te poți folosi de statguvernpoliticieni pentru a reduce concurența (nu s-au opus prea ferm la măsurile anti-IFN, nu-i așa?) fără a risca să ajungi și tu de partea cealaltă a acestui instrument contondent. Poate că vor înțelege că educația economică generală a publicului este la fel de importantă și de nobilă ca și alte domenii ale CSR-ului. Demagogia în general și cea anti-bancară în special prinde cel mai bine la ignoranții economici“, explică Radu Nechita, conferențiar al Universității Babeş-Bolyai.
Potrivit economitului clujean Octavian Jula, în cazul implementării OUG 114/2018, prețurile cresc direct proporțional cu valoarea taxelor, clienții fiind cei care achită, indirect, majorările.
”Atât costurile creditării vor crește, cât și cele ale depozitării, orice taxă în orice domeniu se duce în preț. Ministerul Finanțelor spune că băncile nu au profit, dacă într-adevăr băncile nu au profit, taxa se va duce direct în costurile creditătii pentru că nu o să funcționeze pe pierderi și mai mari, iar dacă băncile au profit, impozitul pe active va diminua impozitul pe profit. Cred că nu s-a făcut niciun calcul de impact”, explică pentru Monitorul de Cluj, Octavian Jula, conf. Univ. în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UBB.