monitorulcj.ro Menu
Economie

ROBOR la 3 luni a încheiat săptămâna în scădere, cu o cotaţie de 3,11% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut vineri cu 0,02 puncte procentuale faţă de valoarea de joi, până la 3,11% pe an, de la 3,13%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 2,99%. În aceeaşi zi din 2018, respectiv 8 martie, indicele era de 2,08%/an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 3,27% pe an, iar ROBOR la 9 luni a coborât la 3,41% pe an, de la 3,42%.


Indicele ROBOR la 12 luni a rămas la acelaşi nivel de joi, respectiv 3,47% pe an.

Etichete: bani dobanda robor