monitorulcj.ro Menu
Economie

Nu o să-ți vină să crezi cu cât au crescut salariile la Cluj, în 10 ani!

Nici prețurile nu s-au lăsat mai prejos, modificările fiind substanțiale și în acest caz

Salariile locuitorilor județului Cluj au crescut în ultimi 10 ani, în medie cu aproape 2.000 de lei.

Astfel, potrivit datelor obținute de Monitorul de Cluj, de la Direcția Județeană de Statistică a Județului, salariul mediu net era de 1.387 de lei în 2009, iar cel brut de 1.882 de lei. În 2014, la cinci ani distanță, netul era de 1.857 de lei și brutul de 2.535.


Acum, potrivit ultimelor date, un clujean câștigă în medie 3.303 lei net și 5.465 de lei brut.

Cum a evoluat prețul benzinei în ultimii zece ani

Prețul benzinei a urcat rapid de la începutul crizei. Astfel, in februarie 2009, un litru de combustibil costa 0,764 de euro, adică 3,28 lei, calculat la cursul de atunci. Ulterior, în aceeași perioadă din 2010, prețul a ajuns la 1,012 euro (4,16 lei), iar in 2011 a urcat la 1,156 euro (4,91 lei).


Comparativ cu prețul actual de 5,89 lei, benzina s-a scumpit cu peste 80% în ultimii zece ani.

La prețul apartamentelor eram tot lideri

Cluj-Napoca, unul dintre cele mai dinamice orase din tara, din punct de vedere al pieței imobiliare, prezenta, la sfarșitul anului 2009, un preț mediu la apartamente de 1.046 euro/mp, valoare apropiată de cea înregistrată la începutul anului (1.065 euro/mp).


Acum, în Cluj-Napoca, preţul pentru un apartament este de 1.571 de euro pe metru pătrat util, cu peste 500 de euro mai mult față de acum 10 ani.

Luna trecută, preţurile au crescut atât pe piaţa din zona veche cu 0,4%, de la 1.576 la 1.582 de euro pe metru pătrat, respectiv pe cea nouă cu 1,7%, de la 1.533 la 1.559 de euro pe metru pătrat util.