monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro pregătește trecerea la 4,78 lei

Leul a avut o evoluție agitată în perioada analizată, în special pe piețele internaționale, unde euro a testat pragul de 4,78 lei. Indicii ROBOR și-au întrerupt mișcarea descendentă și au reînceput să crească.

Se pare că banca centrală a intervenit discret în piață, pentru a nu permite depășirea maximului istoric de 4,7648 lei, atins în 21 ianuarie. Pe acest fond, cursul euro a urcat de la 4,7516 la 4,7640 lei.

La sfârșitul perioadei, media a fost stabilită la 4,7569 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,753 și 4,765 lei, piața locală închizându-se la 4,758 lei.


Leul a primit o gură de oxigen vinerea trecută, după ce agenţia de rating Standard & Poor's şi-a menţinut perspectiva privind datoria României la stabilă, nivel calculat în urmă cu circa cinci ani. Reamintim că anunțul S&P a fost amânat cu două săptămâni la cererea guvernului.

Pe de altă parte, conform Eurostat, România a înregistrat, în februarie, o rată anuală a inflaţiei de 4%, cea mai mare din Uniunea Europeană


Media dolarului american a avut o evoluție descendentă, coborând de la 4,2257, valoare care nu a mai fost atinsă de la sfârșitul lui 2016, la 4,2031 lei, când cotațiile din piață fluctuau între 4,193 și 4,216 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,131 și 1,139 franci/euro, iar media de la finalul intervalului a fost stabilită la 4,1835 lei.


Preţul gramului de aur a crescut la sfârșitul perioadei la 176,0154 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe piețele internaționale specializate la aproape 1.300 dolari.

Dobânzile interbancare au reînceput să crească, după câteva săptămâni în care direcția a fost una de scădere, fiind atinse minime ale ultimei luni.


La sfârșitul intervalului, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,06 la 3,09%, minimul ultimei luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,27 la 3,29%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut de la 3,41 la 3,44% iar cel la 12 luni de la 3,47 la 3,50%.


Lipsa unui acord comercial între SUA și China, după amânarea unei întâlniri între președinții Trump și Xi, a provocat deprecierea monedei de la 1,1222 la 1,1346 dolari/euro. Piețele americane au închis săptămâna la 1,1329 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se menținea la finalul perioadei în jurul valorii de 3.900 dolari.
Analiza cuprinde perioada 11 – 15 martie

De Radu Georgescu