monitorulcj.ro Menu
Economie

Povestea Exploratoriului, cum „crești” un spațiu de joacă astfel încât să i se ducă vestea în toată țara

Exploratoriu - Muzeul Copiilor a debutat ca o premieră pe piața românească, printr-o abordare a conceptului de spațiu de joacă nemaivăzută la noi, părinții fiind provocați să vină la joacă alături de copii.

Cu o sală de 700 mp (zona climatizată) dedicată unei diversități mari de jocuri și jucării, cu 1000 mp dedicați zonei de activități sportive și mini-golf (acoperita dar neclimatizată), cu o curte de 5000 mp, cu alei pentru plimbare și curse cu bicicleta, Exploratoriul continuă să surprindă prin tot ceea ce dezvoltatorii fac pentru a eficientiza businessul. Aceste eforturi vin din dorința de a le oferi clienților, de la mic la mare, o experiență completă, care să aducă bucurie familiilor, la fiecare vizită. Mulți dintre ei aleg să se întoarcă aici pentru prețioase momente de conectare, uneori venind chiar de la sute de kilometri. Da, un spațiu de joacă din Cluj are vizitatori din întreaga țară, din Timișoara, Baia Mare, Sibiu și chiar București!

De trei ani, Exploratoriu confirmă prin succesul pe care îl are că timpul petrecut în familie începe să fie din ce în ce mai preţuit de clujeni. Apărut ca o alternativă la spaţiile de joacă unde îţi laşi copiii până rezolvi diferite probleme, spațiul de la ieșirea din Apahida, a devenit o adevărată destinaţie de petrecere a timpului alături de aceştia, necondiționați de o limită de timp ‒ biletul e valabil o zi întreagă, și cu posibilitatea de a lua până și masa în incinta „muzeului”.


Manager: Am fost avertizați că nu e o idee bună

Cel mai mare spațiu de joacă din județ a pornit în ciuda reticenței celor care au auzit de idee și a reușit prin succes să infirme presupunerile.

„Am fost avertizaţi, înainte să deschidem, că ideea spaţiului de joacă nu va prinde în România deoarece aici părinţii nu doresc să petreacă timp cu copiii. Eu am fost de cu totul altă părere! În primii ani după ce ne-am întors din SUA, mergeam cu copiii în parc şi vedeam cum interacţionează familiile, vedeam foarte mulți părinți, mulți tătici care petreceau timp cu copiii şi am zis, «nu cred că nu sunt aici părinți care să-şi dorească să petreacă timp împreună cu copiii, la joacă, cu siguranţă vom avea clienţi!» Și am avut dreptate!


Întreg conceptul are la bază dorința noastră de a crea oportunități pentru copii și părinți pentru a petrece timp împreună, în mod activ, interacționând și conectându-se. De exemplu, în zona de știință, parcurgând explicațiile fenomenelor care se produc, copiii și părinții devin părtași la învățare, se bucură de ceea ce descoperă sau realizează împreună. Copiii sunt atât de încântați de momentele petrecute cu părinții în această zonă! Și în tot Exploratoriul, de altfel. Și, pentru că sunt multe familii care ne vizitează frecvent, am căutat să aducem și jocuri atractive pentru adulți, astfel încât și ei să aibă parte de noi descoperiri și de experiențe memorabile”, explică Mircea Rusu, fondator și manager Exploratoriu.

Calitatea jucăriilor, „un must” pentru buna funcționare

Magazinele de jucării nu pot să concureze cu oferta Exploratoriu ‒ sute de jocuri și jucării, multe dintre ele unicat, concepute și realizate de meșteri autohtoni pentru spațiul de joacă din Apahida.


Dar cum faci să reziste la așa „un trafic” intens? Un depozit de jucării deteriorate demonstrează perisabilitatea investițiilor, dar și grija ca tot ce e pus la dispoziția micilor exploratori să fie de cea mai bună calitate și în perfectă stare de funcționare.

„Avem un depozit întreg de jucării care s-au stricat, ne e foarte greu să le aruncăm pentru că am investit bani în ele, tot sperăm să le reparăm, dar realist sunt puţine şansele. Cele mai multe jucării le comandăm din State pentru că au calitate mai bună. Am încercat să cumpărăm şi din România şi din Anglia, dar nu sunt realizate la fel şi dacă ele nu pornesc cu o calitate bună nu o să facă faţă. Avem câteva pe care le folosim de 3 ani şi încă sunt în stare foarte bună, sunt însă unele care după o săptămână au cedat. Nu ne permitem să cumpărăm lucruri ieftine pentru că nu ţin. Cumpărăm de la meşteri locali, foarte multe din lemn. În fiecare lună aducem ceva nou la Exploratoriu, astfel încât cei care ne vizitează frecvent să aibă mereu ceva inedit de descoperit, să fie provocați să aibă experiențe noi. Sperăm ca cei care nu ne-au vizitat demult, sau încă nu au ajuns la noi, să fie plăcut surprinși”, explică Alida Cunneen, co-fondator și persoana responsabilă pentru evenimente.


Sistem de climatizare revoluționar

Printre cheile succeului se numără și eficientizarea costurilor. De exemplu, climatizarea unui spațiu de joacă așa de mare, cu suprafețe vitrate imense ar fi putut îngropa o afacere care să aibă în rest de toate.

Devii pasionat de nevoie. În 2015 habar n-aveam cum funcţionează o pompă de căldură, acum vin alţii să-mi ceară sfaturi. Noi am implementat un sistem de pompe de căldură pe care îl folosim atât pentru  încălzire cât și pentru răcire. De 3 ani avem acest sistem. În prima iarnă am încălzit cu motorină cu o căruţă de bani. Acum vorbim de o reduce de combustibil fosil de 75%, folosim foarte puţin gaz, mergem pe 15% combustibil fosil, restul e curent. Dar şi investiţiile sunt mari pe partea de climatizare. Cei mai mari specialiști din oraș au zis că nu se poate face aici un astfel de sistem, e extrem de complicat să te lupți cu soarele, dar am găsit soluții. Cel mai mult m-a ajutat un absolvent de medicină, dar care e un fost olimpic la informatică. El mă ajută cu partea de programare, eu îi spun ce am nevoie, el pune în practică. Avem noroc că nu se sperie de cele mai complicate provocări și are mintea deschisă pentru a inova și pentru a găsi soluții”, explică Mircea.


Exponate noi și planuri de viitor

Dacă îi întrebi pe „părinții” Exploratoriului ce își doresc să realizeze în viitor, există întotdeauna o listă deschisă cu planuri, cu toate că de la inaugurare s-au făcut continuu investiții.

„Cele mai multe planuri vizează aducerea de noi exponate și instalații şi avem câteva idei. Vorbim despre exponate deosebite, dar care, totodată, presupun costuri foarte mari. Dacă le cumpărăm din State preţul ajunge la 50-60.000 de dolari, fără transport. Exponatele nu sunt foarte complicate, dar impactul e mare, fiind exponate cu care se joacă împreună copiii și adulţii. Spre exemplu, o instalație pe care ne-o dorim e o construcție cu tuburi care îţi demonstrează cum funcţionează dinamica fluidelor.  Îşi dau seama ulterior de adevărata însemnătate, când ajung la şcoală, acum e joacă, dar părinţii apreciază foarte mult lucrurile acestea.

Noi am fi vrut să le facem local sau măcar în Europa, dar e ieşit din tiparele firmelor locale. Căutăm pe cineva să le realizeze pentru că preţul de achiziție din SUA este mult peste valoarea efectivă. Nu cred că e cazul să plăteşti 50.000 pe un exponat de genul acesta”, explică managerul Exploratoriu.

Deschiderea altui spațiu de joacă, în stand-by

„Ne-am gândit şi să deschidem un alt spaţiu de joacă, dar deocamdată dorim să ne concentrăm eforturile pentru a dezvolta cât mai mult spațiul actual. Vin oameni din toate localităţile din jur şi ne întreabă dacă nu deschidem şi acolo. Sunt alţii care ne cer sfaturi, le place ideea noastră şi vor să facă ceva asemănător. Eu sunt de părere că în toate oraşele din ţara aceasta ar fi de dorit sa existe ceva similar, ceva care să fie mai interactiv, aşa e şi în SUA. În orice orăşel găseşti ceva asemănător, interactiv, lucruri de văzut, de simţit. Diferenţa e că acolo spaţiile mari de joacă sunt sponsorizate, sunt finanţate de primării, de companii. Cele mai renumite locuri sunt dezvoltate în parteneriat cu mari companii, fac proiecte de milioane de dolari cu finanţări de la sponsori”, completează Alida.

Petrecerile fac rentabilă afacerea

Cu toate că spațiul de joacă este deschis în timpul săptămânii mai ales când sunt aniversări, numărul invitaților decide câte petreceri vor fi organizate.

Capacitatea noastră de a organiza petreceri pentru diverse aniversări este crescută față de anii anteriori, putem organiza două petreceri simultan. Avem și o sală de mese special amenajată pentru clienții vizitatori care doresc să servească masa la noi. Totuși, dacă avem o petrecere mare într-una dintre săli, cu toate că am putea organiza două petreceri, nu o mai organizăm pe cea de-a doua pentru că vrem ca toată lumea să aibă o experiență plăcută. Da, pierdem niște bani, dar e o decizie asumată, pentru că ne dorim ca toată lumea, atât invitații la petrecere, cât și vizitatorii să plece încântați de la noi”, explică Alida Cunneen.

Preparatele Chef off the Grid, altă atracție

Vizitatorii Exploratoriului au oportunitatea de a gusta adevărate delicii culinare gătite chiar aici, folosind ingrediente naturale, selecționate cu gândul la sănătatea micilor consumatori.  Aluatul folosit este făcut proaspăt de către bucătarul Will Cunneen, soțul Alidei, ei stabilindu-se împreună în România din anul 2015.

Pizzeria Chef off the Grid  vă oferă sortimente de pizza, gătite în cuptorul pe vatră chiar la Exploratoriu, precum și sandwich-uri/burgers și supă în sezonul rece. Pizzeria este deschisă în fiecare sâmbătă și duminică de la 12:00 - 18:00 iar în timpul săptămânii atunci când sunt petreceri.

Un altfel de muzeu

Muzeul copiilor este un loc de joacă unde copiii împreună cu adulții se joacă și explorează. Vârsta recomandată este până la 10-12 ani și este necesară prezența adulților în spațiul de joacă și supravegherea copiiilor pe toată durata șederii în locație. Chiar și adulții vor interacționa cu interes cu exponatele și vor participa cu plăcere la activitățile oferite în Exploratoriu. Conceptul unui astfel de spațiu interactiv dedicat copiilor a fost introdus în Statele Unite la sfârșitul secolului XIX (1899), în Brooklyn, NY.

În contrast cu muzeele tradiționale care se bazează pe principiul "Vă rugăm nu atingeți exponatele", Exploratoriul oferă exponate interactive care sunt concepute tocmai pentru a fi manipulate, oferind astfel numeroase oportunități pentru învățare informală. Explorarea fiecărui exponat poate fi făcută liber, individual de către fiecare copil, sau în grup, unele exponate încurajând colaborarea și munca în echipă. Toate exponatele permit și participarea părinților sau adulților, aceștia putând fi părtași la explorare și bucurându-se împreună cu copiii de descoperirile făcute.