Economie
ANALIZĂ VALUTARĂ. Comisia Naţională de Statistică recunoaște deprecierea leului
Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză (CNSP) a prezentat prognoza sa de primăvară în care recunoaște presiunile depreciative la care este supus leul dar și tendința de majorare a inflaţiei.
Conform CNSP prognoza pentru cursul de schimb mediu leu/euro a urcat pentru acest an la 4,74 lei, de la 4,67 lei, valoare anunțată în prognoza sa de iarnă. Pentru 2020 prognoza cursului mediu a urcat de la 4,62 la 4,71 lei, respectiv de la 4,6 la 4,69 lei pentru 2021.
Cursului mediu anual al dolarului a urcat pentru 2019 de la 4,03, valoare estimată în prognoza de iarnă, la 4,19 lei iar pentru 2020 estimarea a crescut de la 3,98 la 4,17 lei.
De asemenea, a fost modificată şi prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 2,8%, în ianuarie, la 3,2%, iar pentru 2020 a urcat de la la 2,5 la 2,8%.
Pe piețele internaționale s-a observat o tendință de revenire a aversiunii față de risc, după creșterea tensiunii în războiul comercial SUA-China.
Cursul euro a crescut de la 4,7552 la 4,7586 lei. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,755 – 4,762 lei, cele de la ora 14:00 efectuându-se în jurul valorii de 5,76 lei.
Media dolarului american a ucat de la 4,2482 la 4,2486 lei, în timp ce cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,239 și 4,252 lei.
Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,139 – 1,142 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,1736 la 4,1707 lei.
Preţul gramului de aur a scăzut de la 175,1101 la 175,0686 lei, în timp ce uncia de aur era cotată pe piețele specializate la circa 1.282 dolari.
BNR a publicat a valoare a indicelui de 2,36%.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,30%, minimul ultimei luni, la 3,31%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,40%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci,s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni a urcat de la 3,54 la 3,55%.
Monedele din regiune se depreciau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,281 și 4,289 zloți iar cea maghiară fluctua în culoarul 323,2 – 324,4 forinți.
Perechea euro/dolar urca ușor, la 1,1192 – 1,1220 dolari, după anunțului făcut de președintele Trump că va majora taxele comerciale aplicate produselor „Made in China".
Bitcoin a urcat la circa 5.970 dolari, conform indicatorilor urmăriţi de Bloomberg, care reprezintă un nou maxim al acestui an.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu