monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujul stă bine la forță de muncă! Salarii mai mari, mai mulți angajați, mai puțini șomeri

Efectivul salariaţilor din judeţul Cluj, la sfârşitul lunii martie 2019 a fost de 258.667 persoane, cu 6.074 persoane mai mult decât în luna martie 2018.

Câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna martie 2019 a fost de 5.637 lei, iar cel net de 3.478 lei. Câştigul salarial mediu net din luna martie 2019 a fost cu 13,3% mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2018, Clujul situându-se pe locul II la acest capitol, după Bucureşti.

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii martie 2019, a fost de 4.715 persoane, iar rata şomajului, calculată faţă de populaţia activă, reprezintă 1,3%, cu 0,3 puncte procentuale mai mică faţă de rata şomajului înregistrată în luna martie din anul 2018. Din numărul total al şomerilor, 49,9% sunt femei, iar 73,5% reprezintă muncitori. Astfel, rata şomajului în judeţul Cluj este mai mică decât media înregistrată la nivel naţional cu 2,1 puncte procentuale, rate mai mici fiind doar în judeţele Ilfov, Timiş şi Bihor.


Cluj-Napoca pierde la capitolul turiști

În perioada 1–31 martie 2019, unităţile de turism în funcţiune cu minim 10 locuri-pat au oferit turiştilor 4.587 camere cu 9.546 locuri. În aceeași perioadă a anului trecut au fost cazaţi 118.468 turişti, din care 19.215 turişti străini (reprezentând 16,2% din totalul turiştilor).

Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, numărul turiştilor străini a scăzut cu 12,6%. Cei mai mulţi turişti străini provin din: Italia (3.040), Germania (2.790),  Ungaria (1.996), Regatul Unit (1.563) și Franţa (1.241).