monitorulcj.ro Menu
Economie

Investiţie de peste 10 mil. lei în Cluj

Aproximativ 3000 de ha de teren din judeţ vor fi cultivate de o firmă din Alba cu cereale pentru pui.

Peste 10 milioane de lei a investit conducerea companiei Transavia, lider naţional în producţia de carne de pasăre, pentru a înfiinţa o fermă de vegetale la Aiton, judeţul Cluj şi pentru a lua în arendă şi a cultiva aproximativ 3.000 de hectare de teren în comunele Aiton, Tureni şi Feleacu, la limita judeţului Alba.

Investiţia are scopul de a scădea costurile cu necesarul de cereale pentru activitatea din fermele de creştere a păsărilor.

În momentul de faţă, suma alocată pentru dezvoltare este în creştere, compania încheind contracte cu locuitorii comunei Feleacu pentru a extinde suprafaţa arendată. Firma este în curs de obţinere a primei recolte de pe suprafeţele luate în arendă în primăvara acestui an şi cultivate cu porumb şi este în proces de însămânţare a peste 1.000 de ha din judeţ cu grâu.

Conform reprezentanţilor companiei, investiţia este o premieră, pentru că niciun alt crescător român nu mai cultivă cerealele pentru hrana păsărilor.

“Investiţia este o bulă de oxigen pentru clujeni”

Numai în comuna Aiton, din cele aproximativ 4.000 de ha de teren, peste 2.000 de ha au fost luate în arendă, pentru o perioadă de 10 ani de producătorul de carne de pasăre. Investiţia constituie, conform primarului Nicolae Făgădar, o bulă de oxigen pentru locuitorii comunei, deoarece populaţia este îmbătrânită, nemaiputând să cultive terenul. În schimbul cedării pământului, localnicii primesc 800 de kg pe hectar pe an din producţie, asigurându-se totodată şi plata impozitului.

În comuna Tureni, suprafaţa luată în arendă depăşeşte 500 de ha, terenul fiind deja comasat când a fost preluat de Transavia în urma retragerii unui investitor italian, iar în Feleacu încheierea contractelor este în curs de desfăşurare.

Firma şi-a manifestat intenţia de achiziţie a pământului la sfârşitul periodei de luare în arendă prin includerea în contracte a clauzei de prenţiune care nu permite ca terenul să fie vândut fără acordul Transavia după cei 10 ani.

Suprafaţa necultivată din judeţ a scăzut anul acesta, datorită creşterii investiţilor în agricultură, cum este cea efectuată de Transavia, cu aproximativ 25.000 de ha, conform directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Regională, Grigore Onaciu.

15.000 ha de teren agricol în Alba şi Cluj

Pe lângă ferma de la Aiton, Transavia a înfiinţat o fermă şi la Spring, în judeţul Alba, pentru cultivarea cerealelor necesare consumului propriu. Investiţia în cele două ferme depăşeşte 20 de milioane de lei.

Suprafaţa cumpărată sau luată în arendă anul acesta de către companie cumulează în cele două judeţe peste 15.000 de ha.

Sume importante au fost alocate de către firma din Alba şi pentru modernizarea fabricii de procesare, nu atât pentru creşterea capacităţii de producţie, cât pentru a lărgi gama de produse, mai cu seamă cu cele destinate exportului pe continentul african. Pe lista de investiţii din acest an se află şi abatorul, vehiculele care au intrat în parcul auto, fabrica de furaje combinate (căreia i-a crescut cu 50% capacitatea de prelucrare, iar volumul de depozitare a cerealelor a fost dublat).

Transavia produce un sfert din cantitatea de carne de pasăre care se vinde pe piaţa românească. Exportul reprezintă aproximativ 10% din cifra de afaceri şi este realizat în ţări din Uniunea Europeană (Anglia, Olanda, Germania Franţa), Africa şi Orientul Apropiat.

În 2010, compania a avut o cifră de afaceri de 423 milioane lei (aproximativ 100 milioane de euro) şi un profit brut de 31 de milioane de lei (aproape 8 milioane de euro).