Economie
Este România mai pregătită pentru o nouă criză decât alte state?
Profeţiile economiştilor anunţă a nouă criză care ameninţă Europa.
“Nu ştim adevăratul viitor al Europei. Peste o jumătate de an, peste un an, doi, s-ar putea să fie un pic mai rău. România va fi mai bine pregătită decât celelalte state membre, de ce? Pentru că voi veniţi după reforme grele. Există o probabilitate destul de mare ca multe alte state membre, în curând, s-ar putea să fie forţate să treacă prin reforme similare, doar peste câteva luni sau un an, mai târziu. Deci veţi fi într-o poziţie avantajoasă”, a spus Buzek.
Constatarea este contrazisă de Gheorghe Popescu, doctor în economie, care consideră că măsurile luate de Guvern nu au făcut altceva decât să ţină deficitul bugetar sub control, iar pentru o revigorare a economiei şi implicit o pregătire pentru o eventuală criză trebuie susţinute investiţiile.
Băsescu: Risc major de revenire a recesiunii
Inclusiv preşedintele Traian Băsescu a declarat că recesiunea se apropie. “Sentimentul meu este, chiar dacă nimeni nu poate previziona, că în 2012... există un risc major de revenire a recesiunii. Ori ce aş vrea eu să câştige Guvernul României? Să compenseze riscul de recesiune prin crearea de locuri de muncă. Adică să ne facă cât mai puţin dependenţi de împrumuturile externe, care au devenit tot mai scumpe datorită situaţiei economice globale. Nu datorită Guvernului României au devenit mai scumpe pentru România, ci pentru toată Europa au devenit mai scumpe decât acum un an. Dobânzile cresc datorită încrederii generale în guverne că pot rambursa banii”, a spus Traian Băsescu.
De data aceasta va fi mai rău
Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza financiară a spus că, dacă revine recesiunea, aceasta va fi mai acută decât în 2008. “SUA, zona euro şi Marea Britanie sunt efectiv în recesiune. Iar cei care iau decizii rămân fără iepuri de scos din pălărie”, consideră Roubini.