Economie
Calmul dinaintea furtunii: după o vară liniștită, apartamentele și chiriile din Cluj se scumpesc
Prețurile imobiliarelor clujene stagnează în mijlocul verii, dar se anunță o revenire pe creștere în toamnă, anunță specialiștii în imobiliare.
Prețul de vânzare al apartamentelor în Cluj-Napoca în luna iulie a rămas în general la nivelul lunii precedente, înregistrându-se o ușoară creștere de 8 euro/mp. Astfel, prețul mediu a fost de 1.528 de euro/mp față de luna iunie, când a fost 1.520 de euro/mp. De altfel, în majoritatea cartierelor, prețurile apartamentelor nu au suferit modificări semnificative comparativ cu luna precedentă. Cu mici excepții, prețul mediu de vânzare al apartamentelor în luna iulie s-a menținut în jurul valorilor înregistrate în luna iunie, potrivit Blitz Imobiliare.
„Considerând variația foarte mică a prețurilor imobilelor în perioada recentă, putem vehicula o oarecare stagnare a pieței. La nivelul cererilor și al ofertelor există o fluctuație a numărului acestora, însă fără efecte sesizabile. (...) Disponibilitatea clienților este o variabilă esențială, așadar posibilitatea unei creșteri a numărului de tranzacții în lunile de toamna este evidentă, având în vedere faptul ca lunile de vară sunt luni cu perioade de concedii”, consideră brokerul Ștefan Dumitraș.
Cu toate acestea, sunt două cartiere în care s-au înregistrat scăderi importante de prețuri. În cartierul Iris, prețul a scăzut cu 102 euro/mp, de la 1.413 euro/mp în luna iunie, la 1.311 euro/mp în iulie. De asemenea, în cartierul Bună Ziua s-a înregistrat o scădere de preț cu 67 de euro , de la 1.439 de euro/mp în luna iunie, la 1.376 de euro/mp în iulie.
Pe de altă parte, în alte două cartiere prețurile au urcat comparativ cu luna precedentă. Astfel, cea mai mare creștere a fost înregistrată în cartierul Gruia, cu 110 euro/mp, de la 1.366 euro/mp în luna iunie, la 1.476 euro/mp în iulie. O creștere semnificativă de preț a fost înregistrată și în cartierul Dâmbu Rotund, unde prețul a crescut cu 70 de euro, de la 1.211 euro/mp în iunie, la 1.282 de euro/mp în luna iulie.
Pe de altă parte, prețul mediu al chiriilor a rămas relativ constant în luna iulie, înregistrându-se chiar o ușoară scădere de 2 euro/mp, comparativ cu luna iunie, de la 448 de euro/mp, la 446 de euro/mp. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a cartierelor prețul a crescut ușor, comparativ cu luna iunie. Viitorii studenți care vor veni din toamnă la Cluj-Napoca au început deja să își caute o locuință pe care să o închirieze, astfel că este de așteptat ca prețurile chiriilor să crească în lunile următoare, susțin experții în imobiliare.