monitorulcj.ro Menu
Economie

Ieșirea ALDE de la guvernare depreciază leul

„Am luat act de decizia ALDE de a abandona guvernarea şi am discutat calea de urmat alături de colegii mei din PSD", a declarat premierul Viorica Dăncilă, după anunțul făcut de Călin Popescu Tăriceanu. ALDE ar urma să formeze o alianţă cu Pro România.

Schimbarea eșichierului politic a avut ca efect imediat deprecierea leului, investitorii temându-se că există riscul alegerilor parlamentare anticipate, care au fost deja solicitate de Opoziție.

Cursul euro a urcat de la 4,7251 la 4,7322 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,731 – 4,739 lei, iar cele de la ora 14:00 se realizau la 4,733 lei.


Reamintim faptul că participanții la ultimul sondaj al CFA România anticipează o valoarea medie a euro pentru orizontul de 6 luni de 4,7857 lei. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8358 lei.

Preţul gramului de aur a crescut de la 208,6733 la 209,6761 lei, al șaptelea record istoric consecutiv înregistrat luna aceasta, față de 169,8 lei în data de 3 ianuarie, ceea ce reprezintă o majorare de 24%. Uncia de aur fluctua pe piețele specializate între 1.528 și 1.534 dolari, valori maxime ale ultimilor șase ani.


Media dolarului american a urcat de la 4,2521 la 4,2606 lei, iar cotațiile au crescut la 4,256 4,268 lei, mai sus cu peste trei bani față de minimul înregistrat luni.

Moneda elvețiană fluctua în culoarul 1,086 – 1,09 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,3395 la 4,3477 lei.


Indicii ROBOR erau stabili. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,07%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,16%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,22%, iar cel la 12 luni la 3,26%.

Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,36 și 4,37 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 328,5 – 329,5 forinți.


Înrăutățirea sectorului de producţie din Germania și scăderea cu 1,3% a exporturilor acestei țări, au provocat deprecierea euro la 1,1098 – 1,1116 dolari, în ciuda faptului că Mișcarea 5 Stele și Partidul Democrat ar putea organiza un nou guvern în Italia.

Trebuie menționată și deprecierea semnificativă a yuanului față de diolar, la minimul ultimilor 11 ani, ca o consecință a războiului comercial dintre SUA și China.


Bitcoin fluctua pe platformele specializate între10.100 – 10.370 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu

Etichete: alde depreciere leu psd