monitorulcj.ro Menu
Economie

În iulie, turiștii nu s-au îngrămădit să viziteze Clujul

Judeţul Cluj se situează pe al patrulea loc în clasamentul naţional, în ceea ce priveşte numărul de turişti din primele şapte luni ale anului.

Comparativ cu luna iulie 2018, în luna iulie 2019, sosirile vizitatorilor străini la punctele de frontieră au crescut cu 10,7%, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au crescut cu 9,1%, informează INS.

În luna iulie, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 3,6%, respectiv 3,5%


Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 1,651 milioane, în creştere cu 3,6% faţă de cele din luna iulie 2018. În luna iulie 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,8%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 18,2%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 4,407 milioane, în creştere cu 3,5% faţă de cele din luna iulie 2018.


În luna iulie 2019, din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 13,6%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (69,5% din total turişti străini), iar din aceştia 84,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna iulie 2019 a fost de 2,8 zile la turiştii români şi de 2,0 zile la turiştii străini.


Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna iulie 2019 s-au înregistrat la hoteluri (56,0%), vile turistice (41,3%), hosteluri (35,0%), tabere de elevi şi preşcolari (33,7%), căsuţe turistice (33,2%), popasuri turistice (32,2%), pensiuni turistice (29,7%), campinguri (29,4%), pensiuni agroturistice (29,1%) şi bungalouri (28,8%).

În perioada 1.01-31.07.2019, din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,8%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,8% din total turişti străini), iar din aceştia 84,0% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.


Durata medie a şederii în perioada 1.01-31.07.2019 a fost de 2,2 zile la turiştii români şi de 2,0 zile la turiştii străini.

Pe judeţe, în perioada 1.01-31.07.2019, sosirile turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică s-au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1157,6 mii), Braşov (767,9 mii), Constanţa (720,1 mii), Cluj (373,6 mii), Mureş (333,4 mii) şi Prahova (325,4 mii) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (2515,4 mii), Municipiul Bucureşti (1997,1 mii), Braşov (1523,0 mii), Bihor (796,9 mii), Vâlcea (772,5 mii), Prahova (713,8 mii) şi Cluj (703,7 mii).


Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (162,7 mii), Israel (128,5 mii), Italia (124,1 mii), S.U.A. (94,1 mii), Ungaria (92,0 mii), Franţa (87,5 mii) şi Regatul Unit (79,6 mii).