monitorulcj.ro Menu
Economie

Cazare la cămin sau chirie în Cluj-Napoca?

Zeci de mii de studenţi revin în Cluj-Napoca odată cu începerea noului an universitar, iar piaţa imobiliară dă în clocot.

Este forfotă mare în căminele studenţeşti din toată țara. Unele camere sunt zugrăvite, însă locurile de cazare sunt insuficiente. Ajung doar la cei care au încheiat anul anterior cu medie mare.

Cei care nu prind un loc în căminele de stat, unde plătesc între 100 şi 370 de lei lunar, merg la cele private sau îşi închiriază o locuinţă, dar îi costă mai mult. Într-un cămin privat se plătesc 150-200 de euro pe lună, iar închirierea unei garsoniere e şi mai mult.


La Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca sunt 5.000 de locuri în cămine, iar preţurile pornesc de la 100 de lei şi pot ajunge până la 450 de lei. Condiţiile sunt de hotel.

Studenţii care se vor caza în acest cămin din toamnă vor avea la dispoziţie camere de 2 şi de trei locuri, iar dotările sunt foarte bune. De exemplu, într-o cameră avem frigider, avem baie personală, loc de depozitare, dar şi paturi şi birouri pentru fiecare student. Preţul este de 170 de lei pe lună.


“Garsonierele încep undeva de la 250 de euro până la 350 de euro. Două camere de la 350 până la 450, iar cele cu 3 şi 4 camere, de la 400 şi până la 7-800 de euro în funcţie de finisaje şi de zonă.”, spune un agent imobiliar citat de ştirileprotv.ro.

Universitatea Babeş-Bolyai a scos la concurs anul acesta peste 14 mii de locuri pentru studiile de licenţă, cu frecvenţă, şi aproape 10 mii pentru master.


Cazare în căminele universitare

UBB – campusurile Hasdeu (zona Clinicilor) şi Economica (Mărăşti), tarifele de cazare sunt cuprinse între 100 și 170 lei/lună, în funcţie de numărul de paturi dintr-o cameră. Cele mai bune condiţii de cazare se găsesc în Complexului Parc Sportiv Iuliu Haţieganu, cu tarife între 200 și 350 lei/lună.

UTCN – campusurile Observator (Zorilor) şi Mărăşti, tarifele de cazare sunt cuprinse între 110 și 155 lei/lună pentru studenţii la buget şi între 150 şi 220 lei/lună pentru cei la taxă.


USAMV – Agronomia (Moţilor) şi Hadeu (Clinicilor). Tarife între 180 și 250 lei/lună pentru un loc într-o cameră de două persoane şi între 125 și 140 de lei/lună pentru o cameră de trei sau mai multe persoane. Studenţii străini pot opta pentru camere de două persoane contra sumei de 100 euro/lună.

UMF – campusurile Observator (Zorilor) şi Hasdeu (Clinicilor). În Observator, tarifele sunt cuprinse între 210 şi 240 de lei/lună, iar în Hasdeu între 140 şi 280 de lei/lună.


UAD – campusurile Albac (Gheorgheni) şi A. Vaida-Voevod (Mărăşti), tarife între 120 şi 250 de lei/lună în Gheorgheni şi între 170 şi 370 în Mărăşti.

Academia de Muzică – campus Albac (Gheorgheni), tarif de 260 de lei/lună.

Chirii în Cluj-Napoca

Majoritatea studenţilor vor fi nevoiţi să stea în chirie în oraş, locurile disponibile în campusurile universitare clujene fiind insuficiente. Aşadar, bugetul mediu necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 200-250 euro/lună, în timp ce preţul pentru un apartament cu două camere pleacă de la 400 de euro/lună. Locuinţele tricamerale se închiriază cu preţuri începând de la 450-500 de euro/lună.

Cele mai căutate zone:

Gheorgheni - 20%
Zorilor - 13%
Mănăştur - 11%
Mărăşti - 11%
Central - 9%
Bună Ziua - 5%
Între Lacuri - 4%
Andrei Mureşanu - 4%
Grigorescu - 3%
Semicentral - 2%

Preţul mediu al apartamentelor de închiriat din Cluj-Napoca pe zone

Andrei Mureșanu – 7euro/mp
Aurel Vlaicu – 8 euro/mp
Baciu – 5 euro/mp
Borhanci – 7 euro/mp
Bulgaria – 8 euro/mp
Bună Ziua – 8 euro/mp
Calea Turzii – 7 euro/mp
Câmpului – 6 euro/mp
Central – 9 euro/mp
Dâmbu Rotund – 6 euro/mp
Europa – 7 euro/mp
Făget – 7 euro/mp
Florești –5 euro/mp
Gară – 7 euro/mp
Gheorgheni – 8 euro/mp
Grigorescu – 7 euro/mp
Gruia – 7 euro/mp
Hasdeu – 10 euro/mp
Horea – 8 euro/mp
Între Lacuri – 8 euro/mp
Iris – 7 euro/mp
Mănăștur – 7 euro/mp
Mărăști – 8 euro/mp
Piața Mihai Viteazu – 9 euro/mp
Plopilor – 7 euro/mp
Sînicoară – 5 euro/mp
Someșeni – 8 euro/mp
Sopor – 9 euro/mp
Zorilor – 8 euro/mp
Ultracentral – 10 euro/mp

Sursa compariimobiliare.ro