Economie
ANALIZĂ. Euro tot mai aproape de 4,74 lei
Principalul eveniment de ieri a fost reprezentat de întâlnirea Consiliului guvernatorilor BCE, unde s-a decis reducerea dobânzii la facilitatea de depozite de la -0,4 la -0,5%, dar și reînceperea de la 1 noiembrie a programului de achiziţie de active în valoare de 20 de miliarde de euro pe lună, totul cu scopul de a crește inflaţia în zona euro.
Pentru a-și proteja plasamentele investitorii și-au modificat pozițiile pe piața locală, iar cursul euro a urcat de la 4,7340 la 4,7363 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,734 – 4,745 lei. De remarcat că euro a crescut pentru scurt timp la peste 4,75 lei, urmare a deciziei BCE, după care a revenit la 4,736 lei.
Încetinirea economiei din zona euro va pune presiune pe cursul leului, din cauza reducerii exporturilor. Deja, conform Eurostat, România a înregistrat în iulie cea mai mare scădere a producţiei industriale din UE comparativ cu luna precedentă (-3,3%). La rândul său, INS a anunțat că în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,9%, respectiv cu 1,4%.
Cursul monedei americane a urcat de la 4,2933 la 4,2946 lei.
Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,092 – 1,095 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,3231 la 4,3363 lei.
După două zile sub pragul de 1.500 dolari, uncia de aur a crescut pe piețele specializatede la 1.493 la 1.523 dolari. Prețul gramului de aur stabilit de BNR a crescut de la 206,1038 la 207,7122 lei
Mișcările indicilor ROBOR continuau să fie minime. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,05%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,13%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,18%, iar cel la 12 luni la 3,23%.
Decizia BCE a avut darul de a aprecia euro. Dacă în prima parte a zilei ea a fluctuat între 1,1006 și 1,1036 dolari, ea a scăzut apoi până la 1,0943 dolari.
Ca de obicei, președintele Trump a folosit Twitter pentru a-și manifesta nemulțumirea. „Au reușit să deprecieze foarte puternic euro față de dolar", înainte de a adăuga că „Fed este imobilă, imobilă și imobilă".
Bitcoin fluctua pe platformele specializate între 10.070 și 10.250 dolari, în condițiile în care moneda americană dă semne de apreciere.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu