monitorulcj.ro Menu
Economie

Aproape 1 milion de angajaţi români câştigă salarii brute de peste 1.000 de euro lunar. Află câți sunt din Cluj

Peste 943.000 de români lucrează cu contracte de muncă cu salarii de peste 1.000 de euro (4.725 de lei) brut pe lună, potrivit informaţiilor furnizate de Inspecţia Muncii.

Acest nivel salarial brut se traduce într-un salariu net lunar în valoare de aproape 600 de euro (2.764 de lei net pe lună).

„România nu mai este o ţară cu salarii mici. Chiar dacă mental suma de 1.000 de euro este încă o sumă mare pentru mulţi dintre noi, peste 60% dintre angajaţii calificaţi din mediul privat câştigă peste 1.000 de euro brut pe lună – şi atenţie, vorbim doar de mediana pieţei. Desigur că acest lucru înseamnă mai puţin de 600 euro net, aşa că apar proiecte cu noile salarii minime pentru specialişti cu înaltă calificare care vor ajunge la 1.000 de euro net. Oricum, în mediul privat şi pentru posturi calificate nu prea poţi angaja sub 400 de euro net“, a spus Oana Botolan-Datki, SEE Managing Partner al unei companii cu activităţi în sectorul resurselor umane, potrivit zf.ro.


Cei aproape 1 milion de angajaţi care câştigă echivalentul a peste 1.000 de euro brut pe lună reprezintă 17% din totalul celor aproximativ 5,6 milioane de salariaţi activi, conform datelor Inspecţiei Muncii. Cei mai mulţi angajaţi cu salarii de peste 1.000 de euro brut pe lună lucrează în Bucureşti (355.557 de salariaţi cu salarii mai mari de 1.000 de euro brut, adică 38% din totalul salariaţilor cu acest nivel salarial la nivel naţional), Cluj (63.730 de salariaţi, 7% din total), Timiş (53.506 de salariaţi, 6% din total), Ilfov (36.392 salariaţi, 4% din total) şi Iaşi (34.045 de salariaţi, 3,6% din total).

Funcţiile pe care le ocupă angajaţii cu salarii brute de peste 1.000 de euro pe lună sunt  funcţiile de management şi funcţiile de specialişti – „âde la funcţii de administra­tiv/secretariat, suport tehnic, şoferi, resurse umane, financiar, şi tot aşa, desigur incluzând angajaţii din sectorul de IT.