monitorulcj.ro Menu
Economie

Francis Gurry :”Ziarele tradiţionale vor dispărea până în 2040”

Ziarele tradiţionale, pe hârtie, vor dispărea până în 2040 şi vor fi înlocuite de suporturi digitale, a preconizat Francis Gurry, director general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu sediul la Geneva.

Într-un interviu acordat cotidianului elveţian La Tribune, Gurry a declarat: “În câţiva ani, nu vor mai exista ziare tipărite aşa cum sunt cele pe care le ştim astăzi. Este o evoluţie. Nu este nici bine, nici rău. Există studii care anunţă că ele (ziarele tipărite, n.r.) vor dispărea până în 2040. În Statele Unite vor dispărea în 2017”. În opinia lui Gurry, citat de Agerpres, este vorba de o evoluţie inevitabilă, dat fiind că, în Statele Unite ale Americii, se vând mai multe cărţi digitale decât pe hârtie, iar în oraşe se găsesc din ce în ce mai puţine librării.Una dintre problemele legate de această evoluţie este plata jurnaliştilor, potrivit specialistului. “Cum vor găsi editorii un venit pentru a-i plăti pe cei care scriu articolele”, s-a întrebat Gurry, care susţine că trebuie să fie păstrat “sistemul drepturilor de autor ca mecanism de recompensare a autorilor. Fără asta, ei nu pot trăi”.