monitorulcj.ro Menu
Economie

Consiliul Judeţean sprijină salariaţii Nokia

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe a convocat pentru astăzi întrunirea comisiei constituită la nivelul instituţiei privind situaţia Nokia.

Comisia va analiza contractul şi va stabili modul în care forul judeţean se va implica în negocierile derulate între sindicate şi reprezentanţii companiei irlandeze.

În cursul zilei de ieri, Alin Tişe a avut o întâlnire şi cu liderii celor două sindicate de la Nokia, Valentin Ilcaş şi Cristian Copil. În cadrul întâlnirii, Tişe a promis că forul judeţean se va implica în discuţiile dintre salariaţi şi reprezentanţii Nokia România, în special în ceea ce priveşte negocierea salariilor compensatorii. „Comisia Nokia, decisă de consilierii judeţeni, va analiza aspectele referitoare la contractul cu Nokia şi posibilitatea de a obţine despăgubiri, în condiţiile în care autorităţile judeţene au făcut investiţii de peste 15 milioane de euro pentru fabrica de la Jucu. Totodată, ne vom implica în problema acordării către cei disponibilizaţi a salariilor compensatorii, care nu sunt prinse în contractul colectiv de muncă”, a declarat Tişe după întâlnirea cu sindicaliştii.

Comisia Consiliului Judeţean care se va ocupa de analiza contractului cu Nokia va fi condusă de preşedintele Alin Tişe şi va fi formată din consilierii judeţeni: Valentin Cuibus (PSD), Călin Tuluc (PDL), Petru Guş (PRM), Liviu Miclăuş (PNL) şi Sztranyiczki Szilárd (UDMR). Contractul încheiat cu compania finlandeză nu poate fi făcut public deocamdată deoarece are o clauză de confidenţialitate. Preşedintele sindicatului Metal Nokia, Valentin Ilcaş, a menţionat că Alin Tişe şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini sindicatele. „Sigur că ne sprijină în toate demersurile, dar noi avem drumul nostru, iar Consiliul Judeţean are drumul său. În negocierea noastră nu au nici o implicare. (…) Le cerem sprijinul dacă avem nevoie “, a afirmat Ilcaş.   M.O.