monitorulcj.ro Menu
Economie

Autostrăzi, treceţi Carpaţii! Ce s-a întâmplat cu şoselele de mare viteză dintre provinciile țării?

Cele trei mari provincii ale României nu sunt legate şi prin autostrăzi nici la 101 de ani de la Marea Unire. În ultimul an, de la Centenar încoace, au fost începute lucrări pentru contectarea lor lângă Braşov, Bacău şi Sibiu, dar continuarea proiectelor este incertă în contextul schimbărilor politice.

România împlinea anul trecut 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. În anul carea trecut de atunci a fost începută şi operaţiunea de traversare a Carpaţilor cu autostrăzi, dar asfaltul nu a ajuns încă la munte, efectiv, nici în Ardeal, nici în Moldova, scrie economica.net.

Ardeal – Muntenia

Au fost demarate lucrările la Autostrada Comarnic – Braşov (A3), mai exact pe lotul Râşnov – Cristian. Constructorul român Alpenside a aşternut deja asfalt pe unele porţiuni.


Continuarea lucrărilor la autostrada care va lega Ardealul de Muntenia prin Valea Prahovei este însă incertă, în contextul în care noul Guvern nu susţine varianta prin parteneriat public – privat, cu chinezi, lansată de fosta conducere de la Palatul Victoria. Tot pentru conectarea Ardealului de Muntenia se construieşte şi Autostrada Sibiu – Piteşti (A1). Şi în cadrul acestui proiect au fost demarate lângă Sibiu lucrări la drumul tehnologic. Constructorul austriac Porr al lotului 1 Sibiu – Boiţa încă aşteaptă emiterea autorizaţiei de construire.

De asemenea, în prima etapă de dezvoltare a acestui proiect urmează să fie stabilţi constructorii secţiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeş şi secţiunii 5 Curtea de Argeş – Piteşti. Licitaţiile de atribuire a contractelor sunt în curs de derulare.


Muntenia – Moldova

Lucrări de construcţie au început anul acesta şi pe o porţiune din viitoarea şosea de mare viteză ce va lega Muntenia de Moldova. Mai exact, este vorba de lucrările la Centura Bacău, ce include 16 kilometri din Autostrada Moldovei (A7). Constructorul român Dorinel Umbrărescu a aşternut şi el asfalt pe primii kilometri de autostradă din Moldova. Pentru întreaga A7, se aşteaptă definitivarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru secţiuni de la Ploieşti până la Paşcani.

Moldova – Ardeal

Pentru contectarea Moldovei cu Ardealul au fost promovate două variante. Prima, Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi (A8), a fost împărţită de fosta guvernare în două segmente. Pentru sectorul de la Târgu Mureş – Târgu Neamţ a fost semnat contract pentru completarea studiului de fezabilitate, iar tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi a fost scos la licitaţie pentru construcţie prin parteneriat public – privat. Deşi există candidaţi selectaţi care vor să depună oferte pentru realizarea prin PPP a tronsonului din Moldova, noul ministru al Transporturilor Lucian Bode a anunţat refacerea studiilor de fezabilitate pe întreg amplasamentul A8, cu fonduri europene.


La fel ca în cazul Ploieşti – Comarnic – Braşov, şi soarta Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi prin PPP este neclară. O altă variantă de conectare a Moldovei de Ardeal este Autostrada Bacău – Braşov (A13). În scopul realizării acestei şosele, a fost lansată licitaţie pentru efectuarea studiului de fezabilitate.