monitorulcj.ro Menu
Economie

La Cluj, preţul locuinţelor va continua să crească în 2020

Specialiştii în domeniul imobiliar spun că în 2020 preţul locuinţelor va continua să crească, după ce apartamentele s-au scumpit oricum considerabil pe parcursul anului trecut. În acest moment, Cluj-Napoca este oraşul din România cu cele mai scumpe locuinţe, urmat de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

În Cluj-Napoca, de la 1.450 de euro pe metrul pătrat, cei care-şi caută locuinţe au ajuns să plătească în medie şi 1.700 de euro, în timp ce în Capitală, preţul mediu a ajuns în doar câteva luni la 1.413 euro de la 1.382 de euro.

Specialiştii din imobiliare cred însă că şi în 2020 preşurile vor mai creşte, dar se tem să nu depăşească ritmul normal al economiei.


“Vor creşte preţul apartamentelor din Cluj în 2020. Îmi doresc să crească nu mai mult decât veniturile populaţiei şi nu mai mult decât ritmul normal al economiei, să nu ajungem într-o zonă de bulă. În continuare, Clujul este cel mai scump oraş din România, avem un preţ mediu raportat la ultimul trimestru din 2019 de peste 1.500 de euro, în medie, pe când în Bucureşti, avem 1.300 pe metru. Acest lucru este datorat cererii foarte mari care există în Cluj, mai mare decât în Bucureşti”, a spus Adrian Vasiu, agent imobiliar.

Pe de altă parte, economiştii spun că fenomenul nu este unul negative, ci din contră, unul pozitiv care nu seamnă deloc cu ce am trăit înainte de criza din 2008.


“Tendinţa de creştere a preţurilor în zona imobiliară este una marcantă şi poate aminti unora de momentul de dinainte de criza din 2008-2009 însă pentru economişti lucrurile sunt relativ clare. Este vorba de o lege simplă, legea cererii şi a ofertei. Atunci când există presiuni mari din partea cererii, preţul creşte pentru orice produs. Ori în zona imobiliară atât în ţară, cât mai ales în zona Clujului, presiunea din partea cererii este una ridicată. De asemenea, evoluţiile economice, conjunctura economică pozitivă din ultima perioadă, tradusă în creşteri salariale, creşteri de venituri, în creditare mai facilă, face de asemenea ca preţul să crească. Putem spune că fenomenul nu este unul negativ, este unul pozitiv în general. De asemenea, comparând cu fenomenul de dinainte de 2008, constatăm că dinamica sau ritmul de creştere al salariilor este mai ridicat în acest moment faţă de atunci în comparaţie cu ritmul de creştere al preţurilor. Din acest punct de vedere, accesul la piaţa imobiliară este unul mai faci ca acum 10-12 ani”, a declarat Liviu Deceanu, economist.

Anul acesta, dezvoltatorii imobiliari din marile oraşe ale ţării au în plan să livreze în total peste 29.000 de apartamente.