monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ Euro și dolarul au făcut un pas înapoi

Scăderea cursului euro a determinat și deprecierea dolarului, însă francul elvețian a crescut la un nou maxim al ultimilor cinci ani.

Euro și dolarul au făcut un pas înapoi

Media euro a coborât miercuri de la 4,7686 la 4,7662 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,764 – 4,77 lei, cu cele de la ora 14:00 la 4,768 lei.

Una dintre cele mai negative prognoze pentru cursul euro/leu vine din partea analiştilor de la XTB România care anticipează o creștere a volatilității în partea a doua a anului ce ar putea aduce atingerea pragului de 4,9 lei.


Cursul monedei americane a scăzut de la maximul istoric de 4,3692 lei, atins marți, la 4,3661 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,063 – 1,066 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,4712 la 4,4797 lei, un nou maxim al ultimilor cinci ani.


Media lirei sterline a crescut de la 4,6458 la 5,6680 lei.

Uncia de aur scădea pe piețele specializate la 1.562 – 1.568 dolari, astfel că prețul gramului de aur stabilit de BNR cobora miercuri de la 220,2258 la 219,9792 lei.


Chiar dacă Finanțele au sterilizat luni circa 1,3 miliarde lei din piața monetară, nivelul lichidității rămâne unul ridicat, astfel indicii ROBOR inregistrau ieri scăderi.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,17 la 3,16%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,24% la 3,23%, minim al ultimei două luni, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 3,29 la 3,28%.


În regiune, moneda poloneză fluctua între 4,252 și 4,262 zloți, valori mai mici decât cele de la începutul săptămanii, însă moneda maghiară continua să se apropie de pragul de 340 forinți și se tranzacționa între 338,4 și 339,7 forinți.

După scăderea de marți la 1,0892 – 1,0925 dolari, marcările de profit și reducerea aversiunii față de risc creată de coronavirus, au urcat euro la 1,0902 – 1,0925 dolari.


Bitcoin se menținea pe platformele specilizate peste pragul de 10.000 dolari și urca miercuri la circa 10.300 – 10.500 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00, analiză realizată de Radu Georgescu