monitorulcj.ro Menu
Economie

Ansamblul rezidenţial Flora Parc

Mai mult decât o casă, acasă.

Clădirea, din  zona Flora din cartierul Mănăştur cu 10 etaje, găzduieşte 151 apartamente cu 1, 2 sau 3 camere, 100 parcări subterane şi 60 parcări supraterane cu intrare controlată, precum şi spaţii de depozitare subterane. Apartamentele sunt spaţioase, cu suprafeţe construite de până la 115 mp, cu terase şi balcoane generoase, de la 5 la 94 mp şi se predau la stadiul de semifinisat sau finisat.

Construcţia este dotată cu sistem de iluminare modern şi lifturi operaţionale până în garajul subteran. Lifturile sunt de câte 6 persoane, cu uşi glisante din oţel inoxidabil şi sistem automatizat.

Zona Flora din cartierul Mănăştur, în care este construit ansamblul rezidenţial este una foarte bună, fiind aproape de centru, la doar câteva minute de marile supermarketuri şi la mai puţin de 50 de metri de staţiile de autobuz.

“Pentru a sprijini clujenii în achiziţionarea unei locuinţe Flora Parc, am hotărât perceperea unui avans de maxim 5% urmând ca restul să fie plătit în momentul în care se predă apartamentul şi se încheie contractul de vânzare-cumpărare la notar, indiferent de modul în care clientul îşi asigură finanţarea.” a declarat Ildi Pal, office managerul firmei dezvoltatoare.

Aceasta a mai specificat că ansamblul Flora Parc este finanţat în întregime din fonduri proprii şi că potenţialii clienţi au posibilitatea de a afla mai multe informaţii de pe site-ul www.floraparc.ro, la telefon 0730 244 904 şi direct de la dezvoltatori în cadrul unei prezentări publice a complexului cu ocazia inaugurării showroom-ului.