monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Dolarul, la minimul ultimelor șase săptămâni

Decizia de urgență luată marți de Rezerva Federală americană prin care a redus dobânda sa cheie de la 1,50 -1,75% la 1 – 1,25%, nivel considerat insuficient de președintele Donald Trump, a avut ca efect deprecierea dolarului față de euro.

În aceste condiții, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3261 la 4,3126 lei, cotațiile din piață coborând până la 4,292 lei.

Măsura luată de Fed are scopul de a proteja economia SUA de impactul epidemiei de coronavirus. „Fundamentele economiei Statelor Unite rămân solide. Cu toate acestea, coronavirusul implică riscuri în desfăşurare pentru activităţile economice", conform comunicatului de presă carea urmat deciziei.


Media euro a coborât miercuri, în a treia ședință consecutivă, de la 4,8074 la la 4,8027 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,802 – 4,809 lei.

Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,064 și 1,071 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,5132 la 4,5143 lei.


Temerile investitorilor că Marea Britanie nu va reuși să încheie un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană a făcut ca media lirei sterline să scadă de la 5,5327 la 5,5187 lei, minim al ultimelor trei luni.

Decizia Fed, de marți, prin care a redus dobânda sa cheie a făcut ca uncia de aur să crească pe piețele specializate cu peste 2% la 1.635 – 1.645 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 222,4340 la 227,7276 lei.


Lichiditatea din piața interbancară se menține ridicată iar nivelul indicilor ROBOR a continuat să scadă.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 2,94 la 2,89%, minim care se mai înregistra la jumătatea lui ianuarie 2019. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,05 la 3,04%, minim ai ultimelor aproape doi ani, iar cel la 12 luni a alunecat de la 3,15 la 3,14%.


Euro, care a crescut marți la 1,1212 dolari, maxim al ultimelor două luni, scădea ieri la 1,1136 – 1,1186 dolari.

Bitcoin creștea pe platformele specializate la 8.600 – 9.000 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu