Fapte, nu vorbe, pentru formarea profesională continuă

De ce e nevoie de o asociaţie pentru formarea profesională a forţei de muncă şi care ar fi avantajele companiilor, dar şi a angajaţilor, de pe urma acestei inţiative?

În discuţiile economiştilor se regăseşte tot mai des ideea conform căreia România poate să se păstreze atractivă pentru investitori şi pe viitor, nu prin prisma costurilor reduse de care pot beneficia companiile, la acest capitol fiind deja devansaţi de ţările orientale, ci datorită calităţii forţei de muncă. Prima iniţiativă de a interveni faptic pentru a ne adapta cerinţelor pieţei vine prin înfiinţarea la Cluj-Napoca a Asociaţiei Patronale a Furnizorilor de Formare Profesională din România, prima asociaţie patronală din acest domeniu.

35 de furnizori de formare profesională acreditaţi CNFPA au semnat săptămâna aceasta documentele de constituire a asociaţiei, al cărei preşedinte a fost ales ing. dipl. Steluţa Racolţa.

„Problema formării profesionale continue este importantă pentru susţinerea transformării forţei de muncă, ca principal instrument de adaptare la noile cerinţe din piaţa muncii. Schimbările rapide în toate domeniile de activitate, mai ales de când România face parte din Uniunea Europeană, determină un spectru al nevoilor de noi competenţe, mult mai dinamic. Cerinţele angajatorilor nu se rezumă doar la calificările salariaţilor, aceştia caută angajaţi care au bune abilităţi de comunicare, dovedesc rezistenţă la stres, sunt eficienţi şi orientaţi spre clienţi etc”, a declarat Steluţa Racolţa.

Firmele vor rezultate, dar nu se implică

Cheia spre eficientizarea activităţii constă în formarea continuă a angajaţilor. Din păcate, puţine firme plătesc cursuri pentru instruirea personalului, atrage atenţia Racolţa. „Teoretic, în România se doreşte o schimbare a mentalităţii în ceea ce priveşte formarea profesională a adulţilor, în sensul creşterii gradului de conştientizare cu privire la importanţa învăţării continue a adulţilor, a gradului de motivare pentru lărgirea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor profesionale. Practic, numărul firmelor care alocă bugete pentru instruirea salariaţilor, precum şi numărul persoanelor fizice dispuse să investească în propria lor formare este nesemnificativ, faţă de competenţele cerute angajaţilor în prezent pe piaţa muncii. Chiar dacă în actualul Cod al muncii este prevazută obligativitatea ca angajatorii să organizeze cursuri de formare profesională pentru angajaţi, o dată la doi/trei ani de zile, în funcţie de numărul de angajaţi, nu este prevazută nici o sancţiune în cazul în care nu se respectă acest articol de lege, ceea ce face ca formarea profesională să fie relativă”, spune Steluţa Racolţa.

Nu doar tinerii trebuie sprijiniţi

În această perioadă, Uniunea Europeană alocă României fonduri consistente pentru formarea profesională, în special prin Fondul Social European. Dar la o privire atentă, beneficiarii acestor fonduri sunt de fapt şomerii, romii, grupurile vulnerabile, tinerii până în 24 de ani şi un procent nesemnificativ sunt angajaţii, spune Racolţa.

Preşedintele Asociaţiei Patronale a Furnizorilor de Formare Profesională din România consideră că trebuie urmat modelul altor ţări din UE pentru dezvoltarea cu adevărat a resurselor umane şi a conceptului de învăţare pe tot parcursul vieţii. „Ştiu că în Spania, Italia, Germania, Franţa, chiar şi în Polonia sau Ungaria există prevederi legislative, prin care atât angajatorii, cât şi salariaţii creează pe perioada angajării lor, un fond special destinat formării profesionale a fiecarui individ. Din acest fond creat, fiecare angajat poate să acceadă la plata cursurilor de calificare/specializare sau perfecţionare pentru a dobândi competenţele cerute de angajatori, evident pentru a-şi păstra locul de muncă. Cred ca o astfel de prevedere trebuie adoptată şi în România, după modele europene consacrate, practicate în ţările enumerate mai sus”, precizează Steluţa Racolţa.

Steluţa Racolţa, preşedintele Asociaţiei Patronale a Furnizorilor de Formare Profesională din România

„Numărul firmelor care alocă bugete pentru instruirea salariaţilor, precum şi numărul persoanelor fizice dispuse să investească în propria lor formare este nesemnificativ, faţă de competenţele cerute angajaţilor în prezent pe piaţa muncii.”