monitorulcj.ro Menu
Economie

Legătura dintre cei mai bogaţi clujeni, privatizare şi contractele cu statul

Cei mai bogaţi clujeni şi-au construit averea cu ajutorul statului, fie prin procesul de privatizare, fie prin contracte avantajoase.

Iscusinţa în afaceri este, cu siguranţă, o calitate a clujenilor incluşi în topul Forbes 500 de Miliardari, însă nu suficientă pentru a aduna milioane de euro, mulţi dintre ei construindu-şi averile sprijiniţi fiind de statul român. Astfel, unii dintre cei mai bogaţi oameni ai Clujului sunt fie beneficiarii procesului de privatizare, proces care le-a oferit şansa de a cumpăra companii de stat subevaluate, fie câştigătorii unor contracte extrem de avantajoase prin care ofereau la suprapreţ produse sau servicii statului.

Ştefan VuzaEste cel mai bogat clujean cu o avere ce depăşeşte 130 de milioane de euro, dar şi un „rege local al privatizării”. Prima achiziţie de marcă pentru omul de afaceri stabilit în Cluj-Napoca a fost firma buzoiană Contactoare SA Buzău, preluată de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) în 1999. Tot în acelaşi an, Vuza a achiziţionat de la FPS societatea Sinterom din Cluj. Valoarea tranzacţiei a depăşit cu puţin două milioane de dolari, o sumă care ridica semne de întrebare. În anul 2001, Tehnofrig Cluj-Napoca, o firmă de tradiţie pentru industria românească, a intrat şi ea sub umbrela Vuza. Şirul preluării companiilor de stat a cuprins şi firma Uzuc Ploieşti. Privatizarea s-a făcut prin Autoritatea pentru Privatizare (APAPS), iar pentru pachetul majoritar de acţiuni firma lui Vuza a plătit aproximativ 350.000 de euro.Urmatoarea privatizare de succes a fost firma piteşteană Novatex SA, societate din domeniul textilelor. În iunie 2004, Novatex a fost adjudecată la licitaţie publică cu unic participant cu suma de 5.802.729,50 dolari. Asta în ciuda faptului că activele firmei din Piteşti fuseseră evaluate de o societate de evaluare desemnată prin licitaţie publică la suma de aproape zece milioane de euro, conform informaţiilor disponibile în presă în acea perioadă.Horia Ciorcilă şi Claudiu SilaghiLegătura ocupanţilor locurilor 2 şi 5 în top cu statul s-a materializat prin intermediul DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) care i-a trimis în judecată pentru manipularea pieţei de capital. Procurorii i-au învinuit, alături de alte persoane că, ştiind „din interior” că Bank of Cyprus voia să cumpere acţiuni ale Băncii Transilvania, au achiziţionat acţiuni vânzându-le, în decembrie 2009, cu un profit considerabil. Totuşi, justiţia a decis că nu a existat o infracţiune de manipulare a Bursei.Bela Urasi şi Sorin GhiţeAmbii sunt acţionari ai firmei Codec, societate care a instalat camere video pentru supravegherea autoturismelor în trafic, iar potrivit contractului 49 de procente din cuantumul amenzilor intrau în contul firmei Codec, adică în cel al lui Urasi, Ghiţe şi a celorlalţi acţionari. După aproximativ doi ani de la instalarea camerelor de supraveghere a traficului, Autoritatea Naţională pentru Reglemenatrea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a anunţat suspendarea serviciului pe motiv de nerespectare a legislaţiei în vigoare. Bela Urasi controlează şi două firme de construcţii. Una dintre ele, Vani Rom SRL a fost acuzată că ar fi obţinut mai multe contracte fără licitaţie de la Consiliul Judeţean Cluj, în timpul mandatului lui Marius Nicoară.Ştefan Gadola, Peter Pal şi Ioan SoceaToţi cei trei, acţionari ai societăţii Energobit SRL, sunt situaţi pe locul 147 în topul Forbes, cu o avere cuprinsă între 30 şi 35 de milioane de euro. Compania înfiinţată de ei a fost inclusă de Săptămâna Financiară în topul „Campionii contractelor cu statul în 2009”, la secţiunea energie.Valoarea contractului încheiat cu Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Nord SA a fost de 18.005.859 de lei. Topul celor mai bogaţi 10 clujeni 1. Ştefan Vuza, cu 130-140 de milioane de euro ocupă poziţia 31 în top. Afaceri în domeniul industrie uşoară, chimică, construcţii maşini, celuloză. 2. Horia Ciorcilă, cu 75 de milioane de euro, ocupă poziţia 59 în top. Afaceri în domeniul bancar, piaţă de capital, imobiliare, construcţii, edituri. 3. Teofil Mureşan, cu 49-51 de milioane de euro, ocupă poziţia 95 în top. Afaceri în domeniul infrastructură, telecomunicaţii. 4. Bela Urasi, cu 38-40 de milioane de euro, ocupă poziţia 120 în top. Afaceri în domeniul telecom, imobiliare. 5. Familia Silaghi, cu 38-40 de milioane de euro, ocupă poziţia 120 în top. Afaceri în domeniul bancar, imobiliare, piaţa de capital. 6. Sorin Ghiţe, cu 35-40 de milioane de euro, ocupă poziţia 125 în top. Afaceri în domeniul imobiliare, financiar. 7. Peter Pal, cu 30-35 de milioane de euro, ocupă poziţia 147 în top. Afaceri în domeniul industrie, energie, sport. 8. Ştefan Gadola, cu 30-35 de milioane de euro, ocupă poziţia 147 în top. Afaceri în domeniul industrie, energie, sport. 9. Ioan Socea, cu 30-35 de milioane de euro, ocupă poziţia 147 în top. Afaceri în domeniul industrie, energie, sport. 10. Arpad Paszkany, cu 30-32 de milioane de euro, ocupă poziţia 156 în top. Afaceri în domeniul imobiliar şi în fotbal.