monitorulcj.ro Menu
Economie

S&P ar putea scădea ratingurile a cinci ţări europene

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a avertizat joi că este posibil să coboare cu una sau două trepte ratingurile a cinci ţări europene, printre care se numără şi Franţa, în prezent cotată la 'AAA', dacă zona euro va recădea în recesiune şi costurile la care se împrumută guvernele vor creşte, informează Reuters.Analiştii de la S&P au elaborat un raport în care au analizat capacitatea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar International de a sprijinii zona euro în două posibile scenarii: o dublă recesiune şi o recesiune însoţită de creşterea puternică a dobânzilor.„În ambele scenarii, ratingurile suverane ale Franţei, Spaniei, Italiei, Irlandei şi Portugaliei vor fi probabil coborâte cu una sau doua trepte”, se arată în raport.De asemenea, în conformitate cu cel mai pesimist scenariu economic analizat de S&P, s-ar impune recapitalizarea a numeroase bănci din Spania, Italia şi Portugalia, agenţia adăugând că actualele mecanisme de sprijin ar putea să nu fie suficiente dacă situaţia se va agrava peste aşteptări.„Este posibil ca Franţa să fie retrogradată la 'AA plus' de la 'AAA', din cauza deteriorării poziţiei fiscale, chiar dacă tensiunile resimţite vor rămâne modeste”, susţin analiştii S&P.Agenţia se aşteaptă la o creştere a necesarului de împrumuturi al statelor vizate, în principal din cauza deficitelor bugetare tot mai ridicate odată cu înrăutăţirea condiţiilor economice.„Aceste scenarii de stres nu reprezintă principalele noastre aşteptări, ci doar o simulare a posibilelor consecinţe care s-ar manifesta în cazul unor astfel de situaţii”, a declarat o purtătoare de cuvânt de la S&P.Liderii europeni se vor întâlni duminică la un summit la care vor încerca să găsească o soluţie la criza datoriilor din zona euro, criza care a impus deja salvarea de la faliment a Greciei, Irlandei şi Portugaliei.