monitorulcj.ro Menu
Economie

Furnizorii de utilități vor creșteri semnificative ale prețurilor la gaze și energie electrică

Preţurile la gaze şi electricitate ar trebui să crească cu două cifre, fiindcă cele actuale nu sunt sustenabile, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie, Frank Hajdinjak, după întâlnirea cu misiunea Fondului Monetar Internaţional.

„Ne aşteptăm la creşteri de preţuri, deoarece preţurile actuale nu sunt sustenabile, în special în domeniul gazelor, dar şi la electricitate. Trebuie să ne aşteptăm la creşteri de două cifre”, a spus Frank Hajdinjak, care este şi preşedintele Companiei EON România.În discuţiile cu FMI, companiile membre ACUE au susţinut creşterea preţurilor în trimestrul IV 2011 şi trimestrul 1 2012.Totodată, în cadrul discuţiilor a fost abordată şi problema datoriilor SNCFR.O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional, Uniunii Europene şi Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2011, pentru evaluarea politicilor bugetare.