monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujenii de la Fortech caută încă 20 de softişti

Compania clujeană Fortech, dezvoltator software în regim de outsourcing, a recrutat în acest an 70 de oameni pe partea de dezvoltare software şi testare şi are disponibile în momentul de faţă încă 20 de posturi.

În primul semestru Fortech avea 170 de angajaţi. Compania a investit în acest an circa 300.000 de euro, în principal pentru deschiderea unor noi birouri în Cluj-Napoca. Compania dispune în prezent de trei locaţii în Cluj şi intenţionează ca până la finele anului să deschidă cel de-al patrulea birou.

„Până la finele anului avem în plan deschiderea celui de-al patrulea birou Fortech din Cluj, crescând astfel capacitatea echipelor noastre la circa 250 de locuri. Problema cea mai mare rămâne insuficienţa resurselor umane, fenomen care a limitat posibilitatea noastră de creştere şi de gestionare a investiţiilor pe direcţiile prioritare”, a declarat Călin Văduva, managing director, pentru Ziarul Financiar.

Fortech nu este singura firmă de IT clujeană care a anunţat că face angajări în perioada următoare. Şi Endava doreşte să se extindă, fapt pentru care a început să recruteze personal calificat. La nivelul judeţului Cluj, compania doreşte să angajeze aproximativ 60 de persoane până în martie - aprilie 2012. De asemenea, ISDC, care a ajuns la pragul de 200 de angajaţi, după ce 70 de persoane s-au alăturat companiei în primele opt luni ale acestui an, a anunţat că până la finalul lui 2011 urmăreşte să crească cu încă 15% numărul angajaţilor, mai ales ca urmare a extinderii portfoliului de clienţi din sectorul financiar-bancar.