monitorulcj.ro Menu
Economie

Italianul Mario Draghi preia conducerea BCE

Guvernatorul Băncii Italiei, Mario Draghi, va prelua astăzi funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) de la francezul Jean-Claude Trichet şi va deveni al doilea cel mai puternic şef de bancă centrală din lume, urmând să fie aruncat chiar din prima zi în lupta dură împotriva crizei, potrivit Bloomberg.

Draghi va deveni astfel „paznicul-şef” al euro şi al economiei formate din 17 ţări europene, victimă a crizei datoriilor suverane pe care politicienii fac eforturi să o rezolve. Ca preşedinte al BCE, italianul va fi al doilea cel mai puternic şef de bancă centrală din lume, după Ben Bernanke, şeful Rezervei Federale a SUA (Fed), şi un personaj cheie în planurile de a restabili încrederea investitorilor în zona euro.