monitorulcj.ro Menu
Economie

Prețurile apartamentelor noi ar putea să mai scadă

Preţurile locuinţelor noi ar putea să scadă în continuare, având în vedere vânzările slabe înregistrate în acest an şi probabilitatea ca nivelul scăzut al cererii din ultimii ani să se menţină şi în viitorul apropiat, potrivit Jones Lang LaSalle.

„Majoritatea apartamentelor noi din Bucureşti au fost disponibile la preţuri mai mici de 1.000 euro/mp. Totuşi, nivelul obţinut în urma negocierii poate fi semnificativ mai mic decât preţul cerut iniţial. În ciuda suişurilor şi coborâşurilor din ultimele trimeste, preţul mediu al unei locuinţe a rămas cam la acelaşi nivel comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea, încă există potenţial de corecţie a preţurilor dacă sunt luate în calcul vânzările slabe înregistrate pe piaţă”, se arată într-un raport al Jones Lang LaSalle, citat de Mediafax.În opinia analiştilor companiei, luând în considerare că în 2011 nu s-a înregistrat nicio schimbare în ceea ce priveşte oferta, politica de preţuri şi cererea pe piaţa rezidenţială, este posibil ca performanţa sectorului din acest an să fie mai slabă decât în 2010." Oferta pieţei este încă reprezentată de proiecte lansate în perioada de boom. În continuare se înregistrează un volum limitat de investiţii în proiecte rezidenţiale. Preţurile solicitate au rămas relativ stabile, deşi în viitor sunt posibile scăderi de preţ. Au existat foarte puţine proiecte rezidenţiale noi scoase pe piaţă în ultimele luni. Multe investiţii sunt puse în continuare în aşteptare. În trimestrul al treilea oferta pieţei era reprezentată de aproximativ 3.500 de locuinţe", apreciază sursa citată.În ceea ce priveşte cererea, performanţa "extrem de slabă" de pe piaţa creditelor ipotecare din acest an a determinat scăderea vânzărilor de locuinţe faţă de 2010."Deşi ponderea achiziţiilor plătite numerar nu ar trebui subestimată, este tot mai probabil ca numărul de locuinţe vândute în acest an să fie mai mic decât în 2010. Acest lucru este determinat într-o mare măsură de nivelul scăzut de transparenţă a pieţei. O serie de evenimente nefavorabile (insolvenţe, falimente şi proiecte îngheţate) au redus semnificativ nivelul de încredere", se subliniază în raport.Nici previziunile privind evoluţia pieţei în 2012 nu sunt optimiste, acestea fiind influenţate de prognozele nefavorabile ale instituţiilor financiare privind perspectivele economice ale României."Dacă aceste previziuni se vor materializa, pe piaţa rezidenţială se vor înregistra destul de puţine îmbunătăţiri. Sunt aşteptate noi măsuri de austeritate din partea Guvernului şi o continuare a metodei conservatoare de creditare a băncilor, ambii fiind factori ce ar putea împiedica redresarea pieţei. Deşi este puţin probabil să se înregistreze o creştere a cererii efective în viitorul apropiat, factorii fundamentali care formează cererea în Bucureşti, cum ar fi stocul de locuinţe mici, rămân valabili şi oferă pieţei perspective de viitor", se mai spune în raport.