monitorulcj.ro Menu
Economie

Metroul din Cluj, BLOCAT în hârtii? Specialiștii explică cum ar putea RATA Primăria finanțarea europeană

Promovat drept unul dintre cele mai importante proiecte din istoria Clujului, proiectul metroului este în pericol să se blocheze la stadiul de hârțogăraie. În schimb, Primăria municipiului Cluj-Napoca garantează un „calendar accelerat” pentru implementarea proiectului.

metroul-din-cluj-blocat-in-hartii-specialistii-explica-cum-ar-putea-rata-primaria-finantarea-europeana

 

 


Deși este prezentat ca un viitor proiect de mare succes în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), metroul din Cluj-Napoca, evaluat la un cost estimativ de 1 miliard de euro, pare să fie blocat în „incompetență și birocrație”, susțin specialiștii Asociației Pro Infrastructură (API), care avertizează asupra riscului real de a rata „trenul” finanțării din bani europeni.

 


Proiectul metroului, împotmolit în „formulare inutile”, susține API

Potrivit API, includerea proiectelor în PNRR presupune realizarea tuturor studiilor, dar și contractarea lucrărilor până cel târziu în 2022. Astfel, proiectul metroului clujean, aflat momentan în etapa elaborării studiului de fezabilitate, se află într-o „cursă contra-cronometru” pentru finalizarea studiului, apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022.

„Ei bine, Primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă”, se arată într-un mesaj al organizației neguvernamentale pentru infrastructură, care atrage atenția asupra anumitor facilități speciale privind proiectele de interes național.


Conform API, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, Primăria Cluj-Napoca a solicitat autorizații de construire, avize și „numeroase formulare inutile” pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul metroului „rămâne blocat”, spun specialiștii.

Au început forajele geotehnice, timpul e împotriva Primăriei Cluj-Napoca

Spre sfârșitul lunii octombrie, administrația locală anunța începerea primelor lucrări în cadrul proiectului metroului – forajele geotehnice. Conform procedurilor specifice, în perioada octombrie-decembrie 2020, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze, cu rugămintea ca proprietarii de terenuri să faciliteze accesul.


La sfârșitul săptămânii trecute, forajele geotehnice pentru metrou și tren metropolitan au debutat în zona Expo Transilvania. De altfel, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea, a precizat că administrația locală, alături de Geostud și de toți detinătorii de rețele, au stabilit amplasamentele pentru 42 de foraje din cadrul proiectului metrou și tren metropolitan.

Cu toate acestea, o întârziere de până la 6 luni privind studiile geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022. Mai pe scurt, orice mic decalaj în derularea sa ar însemna ratarea finanțării europene din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru proiectul metroului și trenului metropolitan din Cluj, conform API.


De unde speră Primăria Cluj-Napoca să obțină bani pentru metrou?

Reamintim că administrația locală speră să obțină fonduri pentru construirea metroului din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, respectiv din fonduri europene nerambursabile și rambursabile prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) 2021-2027.

De asemenea, Primăria speră la resurse financiare din alocații de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, dar și din alocații de la bugetul local al celor două unități administrativ-teritoriale (UAT) – Cluj-Napoca și Florești, potrivit aprobării studiului de prefezabilitate de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

„Solicităm Primăriei Cluj-Napoca mai mult profesionalism în gestionarea marilor proiecte de infrastructură extrem de necesare în Regiunea Nord-Nest. Doar cu o abordare pro-activă vor fi transformate în realitate aceste investiții de miliarde într-un orizont de timp rezonabil”, se arată într-un mesaj al Asociației Pro Infrastructură.

Primăria Cluj-Napoca asigură un „calendar accelerat” pentru metrou

Primăria municipiului Cluj-Napoca a reacționat după comentariile Asociației Pro Infrastructură. Într-un drept la replică, administrația locală „apreciază implicarea și sprijinul” Asociației privind proiectul metroului clujean și face precizarea că proiectul se află în etapa de „selecție a opțiunii”, care a început imediat după finalizarea studiului de prefezabilitate.

„Echipa de consultanță care pregătește proiectul, împreună cu beneficiarul și cu sprijinul Jaspers, au avut mai multe întâlniri de lucru în luna noiembrie privind: (a) un calendar accelerat pentru pregătirea proiectului, fără a se compromite însă calitatea pregătirii; (b) construcția unui plan de analiză de opțiuni robust, care să conducă, până în primăvara anului 2021, la soluția optimă privind proiectul; (c) îmbunătățirea și rafinarea modelului de transport realizat cu ocazia pregătirii Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru ca acesta să sprijine selecția celei mai bune opțiuni pentru proiect”, se arată în dreptul la replică al Primăriei.

Potrivit administrației locale, echipa de consultanță lucrează în prezent la primele trei rapoarte pentru etapa de analiză de opțiuni (Raportul geotehnic, Raportul asupra constrângerilor și baza de date, respectiv un Raport pregătitor tehnic pentru analiza de opțiuni), care urmează a fi transmise beneficiarului în următoarele două săptămâni.

„Având în vedere cele menționate mai sus, precizăm faptul că investigațiile geotehnice vor fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2020, cu respectarea termenelor contractuale a fazelor de proiectare care trebuie predate de către prestator în conformitate cu contractul de servicii încheiat”, potrivit Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

În concluzie, autoritățile locale dau asigurări că pregătirea proiectului de metrou în Cluj-Napoca continuă, „pe multiple fronturi de lucru”, după un „calendar accelerat”, astfel încât să poată beneficia de oportunitatea finanțării sale prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

CITEȘTE ȘI:

TOT ce trebuie să știi despre metroul din Cluj. Costuri, durată, lungime pentru Magistrala I