monitorulcj.ro Menu
Economie

Cadrele didactice de la UMF Cluj și alte universități de medicină din țară vor primi indemnizație lunară din 2021

Cadrele didactice de la UMF și alte universități de medicină din țară, care desfășoară activitate integrată, începând din luna ianuarie vor primi o indemnizație lunară.

Cadrele didactice de la UMF și alte universități de medicină din țară vor primi indemnizație lunară din 2021

 

 


Cadrele didactice de la universitățile de medicină și farmacie din România, care desfășoară activitate integrată, vor primi indemnizație lunară, începând cu luna ianuarie, anul 2021.

 


Acest lucru este posibil în urma inițiativei luate de Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România, care au propus să se adauge legii 95/2006, acordarea sumei de 50% din salariul de baza a funcției de medic pe care o deține cadrul didactic de la universitățile în cauză, inclusiv UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

„O realizare cu care ne mândrim a apărut la inițiativa Asociației Rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie din România, alianța G-6 UMF în urma căreia a fost elaborată o propunere legislativă de modificare a legii 95 din anul 2006, referitoare la acordarea de îndemnizații personalului didactic medico-farmaceutic din universități. După adoptarea de Camera Deputaților în anul 2020, propunerea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Astfel, începând din luna ianuarie 2021, cadrele didactice care desfășoară activitate integrată vor beneficia și de o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază a funcției de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut. Deci un total de 100%”, a anunțat rectorul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, la decernarea premiilor UMF desfășurată seara trecută.


Indemnizația prevăzută în acest proiecte de lege va fi suportată de la bugetul de stat. Prof. dr. Anca Buzoianu a mai adăugat faptul că această majorare salarială va avea un impact imens asupra veniturilor cadrelor didactice:

„Îndemnizația prevăzută de acest proiect de lege se suportă de la bugetul de stat. Consider că această majorare salarială este una dintre cele mai mari realizări ale anului 2020, cu impact major asupra veniturilor cadrelor didactice și care sperăm să facă mai atractivă cariera universitară eliminând discrepanțele salariale între sistemul de învățământ și cel de sănătate.”


CITEȘTE ȘI:

Primele intervenții ale unei tinere cu Ambulanța Cluj. „Am văzut cazuri care m-au marcat sufletește”

 


Decernarea premiilor UMF „Iuliu Hațieganu”. Ce realizări au avut cadrele medicale și studenții mediciniști în anul pandemic?