monitorulcj.ro Menu
Economie

Patronatele din turism cer unitate apolitică

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) s-a întrunit vineri la Cluj-Napoca pentru a discuta despre problemele care apasă patronatele din România.

Este prima întrunire de acest fel de până acum, evenimentul propunându-și să îi convingă reprezentanții uniunilor patronale din turism asupra necesității de a adera la o singură federeație, mai puternică și mai influentă, capabilă să devină vocea autorizată a patronatelor din domeniu în relația cu Guvernul României.

„Trebuie sa fim uniţi deoarece este nevoie de eficienţă pe acest domeniu. Rolul patronatelor este să medieze dialogul între instituţiile competente din turismul românesc şi agenţii/unităţi de cazare. Politica nu trebuie să ne afecteze pentru că noi suntem o organizaţie care munceşte pentru viitor. Imaginea turismului românesc ne aparţine tuturor, ca ţară”, a declarat preşedintele FPTR, Mohamed Murad.

FPTR este pe cale să realizeze acest proces de unificare a organizațiilor patronale din turism. Președintele federației, Mahomed Murad, orginar din Liban, este deținătorul lanțului hotelier Phoenicia. Vicepreședintele FPTR este omul de afaceri clujean Augustin Baciu.

„Una dintre problemele cele mai spinoase face referirea la contractul colectiv de muncă pentru turism, deoarece ramura turism în România nu există (ca şi CAEN). Pentru a putea modifica situaţia actuală este nevoie de mai mulţi aderenţi la asociaţia patronală. Spre exemplu, prin efortul celor 40.000 de angajaţi care fac parte din această organizaţie s-a reuşit scăderea taxei hoteliere de la 5 la 4%”, a adăugat Lucia Morariu, preşedintele ANAT.

Începând de la 1 ianuarie 2012, taxa hotelieră se va reduce la 1% pe întreg teritoriul țării. Augustin Baciu spune că această facilitate acordată turismului este o victorie a FPTR și că organizația mai are și alte proiecte pe care le promovează pe lângă factorii de decizie naționali. Este vorba despre solicitarea de reducere a TVA pentru restaurante la 9%, negocierea plății drepturilor de autor pentru muzica difuzată în localuri către o singură organizație de profil acreditată și nu către toate cele cinci ONG-uri existente, așa cum se întâmplă în prezent.

De asemenea, FPTR își propune să deruleze un proiect finanțat din fonduri europene pentru pregătirea și perfecționarea profesională a angajaților din turism, prin înființarea și organizarea de centre de pregătire de profil în toate marile centre urbane din țară.