monitorulcj.ro Menu
Economie

Nu crește vârsta de pensionare în România. Turcan: „Discutăm doar despre opțiunea de a rămâne în activitate”

Vechimea de muncă pentru pensionare nu va crește, a precizat ministrul Muncii. Există discuții despre opțiunea de a rămâne în activitatea, ceea ce este cu totul altceva, după spusele ministrului.

Nu crește vârsta de pensionare în România. Turcan: „Discutăm doar despre opțiunea de rămâne în activitate”

 

 


Nu există discuții despre creșterea vârstei de pensionare, dar se dicută de opțiunea de a rămâne în activitatea, ceea ce este cu totul altceva, a subliniat Raluca Turcan, ministrul Muncii.

 


De asemenea, ministrul a mai precizat că informațiile despre creșterea stagiului minim de cotizare sunt minciuni.

„Nu s-a discutat creșterea vârstei de pensionare


Discutăm constant despre opțiunea pentru a rămâne în viața activă, ceea ce este total diferit.

Opțiune poți face și acum, doar că ai nevoie de acord și să rămâi mai mult la muncă de la an la an.


Uitându-ne la cifre, am constatat că peste 100.000 de oameni peste 65 de ani preferă să rămână în continuare în activitate, așa că ne-am gândit să lăsăm această opțiune.

Este foarte important și din perspectiva reformei, sunt sprijinite și sistemul de contributivitate, și sistemul de pensii.


În privința stagiului de cotizare e absurd să spui sau cineva să iasă în spațiul public să vehiculeze creșterea stagiului minim de cotizare de 15 ani în condițiile în care acum stagiul de cotizare maxim e de 35 de ani.

Sunt niște minciuni atât de gogonate, încât te întrebi cât se mai pot rostogoli în spațiul public.", a declarat, ministrul Municii, Raluca Turcan.

Aceste declarații vin în contextul în care președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a acuzat că Guvernul s-ar fi angajat în fața Comisiei Europene să nu mai majoreze pensiile, să desfințeze pensionarea anticipată și să crească vechimea de muncă pentru pensionare.

CITEȘTE ȘI:

Benzina și motorina se vor scumpi cu până 10% în următoarea perioadă