monitorulcj.ro Menu
Economie

Fabrica Nokia se închide mai repede

Compania finlandeză Nokia va trimite în şomaj muncitorii de la fabrica din Jucu cu o lună mai devreme decât anunţase, până la finalul lui noiembrie urmând să fie disponibilizaţi toţi angajaţii.

Potrivit liderului Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş, 500 de muncitori nu vor mai reveni astăzi la muncă, iar restul de 1.330 vor fi disponibilizaţi treptat, în câteva zile. „Vor mai rămâne doar cei care vor demonta liniile de producţie pentru a fi mutate în altă parte, la altă fabrică din Asia. Activitatea încetează la Nokia Jucu din cauza lipsei comenzilor. Până la 30 noiembrie se onorează comenzile în derulare, apoi gata. Angajaţii vor fi plătiţi de Nokia în intervalul decembrie - martie, iar din aprilie vor primi plăţile compensatorii negociate cu conducerea companiei”, a spus Ilcaş. Potrivit acestuia, oamenii vor beneficia de cursuri de recalificare şi chiar de 500 de euro de persoană dacă doresc să îşi deschidă o afacere sau să îşi ia autorizaţie de taximetrist. Banii ar urma să-i ajute în demararea formalităţilor necesare începerii unei afaceri.