monitorulcj.ro Menu
Economie

Pierderi de 35% în sectroul HoReCa în pandemie. Clujul și alte patru orașe, cele mai afectate

Pierderi de 35% în industria HoReCa pe timp de pandemie. Cluj-Napoca și încă patru orașe din țară au fost cele mai afectate. Multe afaceri au fost salvate de la faliment prin delivery.

Pierderi de 35% în sectroul HoReCa pe timp de pandemie. Clujul și alte patru orașe, cele mai afectate

 

 


HoReCa a suferit o  scădere mare a cifrei de afaceri în pandemie, în anul 2020, față de anul 2019.

 


Cifra de afaceri a HoReCa a scăzut în anul 2020 cu 35%, de la 27,5 miliarde de lei (cifră înregistrată în anul 2019) la 17,9 miliarde de lei, se arată într-o analiză a termene.ro, bazată pe situațiile financiare care au fost raportate de companiile din România, scrie wall-street.ro.

29% s-a înregistrat doar în Cluj-Napoca și alte patru orașe din țară.


Pe parcursul anului 2020, și numărul angajaților din industria HoReCa a scăzut la 150.000 în anul 2020, față de 186.000 în anul 2019, înainte de pandemia de coronavirus. Aceste cifre arată o scădere de 19% pe perioada crizei sanitare, în anul 2020.

Domenii de activitate, lovite puternic de pandemie

În total, pierderile nete ale industriei hoteliere și de restaurante au crescut cu 220% anul trecut, adică 2,3 miliarde de lei. În anul 2019, acestea erau de 710 milioane de lei.


„Am procesat datele disponibile în platforma termene.ro, pe baza bilanțurilor depuse de companii, și avem deja primele concluzii relevante statistic despre impactul pandemiei asupra mediului de business românesc. Vestea proastă este că avem domenii de activitate și companii care au fost lovite puternic de pandemie. Spre exemplu, după un an în care s-a vorbit despre scăderi cuprinse între 20% și 70% în HoReCa, acum vedem cu adevărat că hotelurile și restaurantele au avut în 2020 încasări mai mici cu 35% față de 2019”, a declarat Adrian Dragomir, co-fondator al Termene.ro, potrivit wall-street.ro.

Scădere de 29% pentru HoReCa în Cluj-Napoca și alte cinci orașe

Deși HoReCa a reușit să se adapteze destul de bine în pandemia de COVID-19, industria a suferit și mari pierderi din care încă se recuperează cu greu. În special restaurantele au reușit să se adapteze pandemiei de COVID-19 prin exploatarea sectorului delivery (livrare).


Sectorul delivery a reușit să salveze multe business-uri de la faliment. Potrivit sursei citate, 47% din piața restaurantelor a fost geneată de acest sector. 

Un studiu al National Foodservice Research confirmă rezultatele pe care analiza platformei termene.ro le-a avut - valoarea totală anuală a pieței restaurantelor, fast-food-urilor, cantinerlor, pub-urilor și supermarket-urilor, în ceea ce privește mâncarea gătită și băuturile, s-a ridicat în anul 2020 la 10,2 miliarde de lei, în cele mai mari cinci orașe din România.

Este vorba de Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași și Brașov, unde s-a înregistrat o scădere de 29% în anul 2020, față de anul 2019. Acestea duc industria ospitalității la o valoare de 17 miliarde de lei în anul 2020, având în vedere că municipiul Cluj-Napoca și celelalte patru orașe reprezintă 60% din totalul pieței.

Proviziile irosite din cauza măsurilor luate haotic

În luna aprilie 2021, patronii restaurantelor, hotelurilor și organizatorii de evenimente din Cluj au înființat Organizația Patronală HoReCa Cluj pentru a veni cu soluții imediate care să salveze afacerile locale de la faliment.

Președintele Organizației, Ștefan Gadola, a mărturisit atunci că reprezentanții HoReCa Cluj sunt extrem de afectați de măsurile luate la nivel local, de deschiderea și închiderea activității, care i-au pus în situații deosebite.

Restaurantele și hotelurile au avut mult de suferit în urma măsurilor aplicate haotic. De pe o zi pe alta, patronii trebuiau să își facă provizii mari care, de multe ori, au rămas nefolosite:

„Reprezentăm industria HoReCa. Din păcate, am fost nevoiți să facem această asociație. (...) Dorim să colaborăm cu Prefectura, Comitetul Județean petru Situații de Urgență, unde am dori să avem și un reprezentant în comitet. Suntem foarte afectați, supărați, după ce s-au luat anumite măsuri care ne-au pus în situații deosebite. Este foarte greu de la o zi la alta să decizii să mai aduci angajați sau să-i anunți că nu mai trebuie să vină la muncă. Sunt drame adevărate în familiile celor care lucrează în acest domeniu. În momentul în care lucrezi în industria HoReCa trebuie să îți faci anumite provizii. Am fost puși în situații în care de pe o zi pe alta deciziile luate de închidere ne-au pus să avem stocuri mari. Pe lângă pierderile pe care le avem în urma pandemiei, aceste decizii au adus cheltuieli, pierderi suplimentare”, a spus președintele Organizației Patronale HoReCa Cluj, într-o conferință de presă.

CITEȘTE ȘI:

Restaurantele din Cluj-Napoca - consumație minimă de 300 de lei! Igluurile au fost salvarea proprietarilor.

 

Turismul din Cluj s-a întors la stadiul din anul 2004: „Aici nu ești pe litoral. Turiștii veneau pentru evenimente, festivaluri”