monitorulcj.ro Menu
Economie

Inflaţia anuală a atins în noiembrie un nou minim după 1990

Preţurile de consum au urcat în noiembrie pentru a doua lună consecutiv, cu 0,42%, creşterile fiind înregistrate în principal în cazul mărfurilor alimentare şi serviciilor, în timp ce inflaţia anuală a coborât la 3,44%, un nou minim după 1990.

După patru luni consecutive de scădere, inflaţia anuală a coborât în septembrie la 3,45%, înregistrând atunci cel mai redus nivel de după Revoluţie.

Preţurile au crescut în octombrie cu 0,64%, iar indicele anual a urcat la 3,55%.Scumpirile s-au înregistrat în principal la servicii (0,63%) şi la mărfurile alimentare (0,54%), în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au înregistrat un avans mai moderat, de 0,24%, se arată într-un comunicat transmis luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).La servicii creşterile cele mai vizibile au fost înregistrate la telefonie (0,71%) şi transporturi aeriene (0,7%).În categoria mărfurilor alimentare, cele mai puternice avansuri au fost înregistrate la ouă (7,2% în noiembrie faţă de octombrie), respectiv legume şi conserve de legume (3,91%), celelalte produse afişând scumpiri sau scăderi de preţuri într-o marjă relativ restrânsă.În primele 11 luni ale anului, preţurile de consum au urcat cu 2,9%, în principal ca urmare a scumpirii mărfurilor nealimentare (4,31%) şi serviciilor (3,96%), în timp ce preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu numai 0,59%.BNR a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecţia pentru anul viitor a fost redusă de la 3,5% la 3%.